Ministrul Puiu Hașotti, enervat de un jurnalist: „Băi, ești idiot, ești tâmpit?!”

Ministrul Puiu Hașotti, enervat de un jurnalist: „Băi, ești idiot, ești tâmpit?!”
Foto: bzi.ro

Ministrul Culturii, Puiu Hașotti, pare că trece printr-o perioadă destul de stresantă, înainte alegerilor parlamentare din 9 decembrie. Ocupat peste măsură, acesta nu are timp să mai răspundă la telefon jurnaliștilor, ba chiar îi jignește atunci când aceștia insistă să obțină o declarație de la el.

Un astfel de incident s-a petrecut joi, când un reporter de la ziarul Bună Ziua Iași a încercat să obțină un punct de vedere cu privire la eventuala schimbare a directorului de la Complexul Național Muzeal Moldova.

Enervat peste măsură că jurnalistul l-a sunat de câteva ori, Puiu Hașotti i-a răspuns: „Băi, ești idiot, ești tâmpit?! Tu vorbești pe roaming-ul meu?”.

Ulterior, realizând că nu a avut o atitudine tocmai potrivită pentru un ministru, acesta și-a cerut scuze, precizând că este în avion și nu poate vorbi.

„Îmi cer scuze pentru ceea ce v-am spus! Nu întelegeți că îmi cer scuze pentru ceea ce am spus, sau sunteți turc! Sunați-mă mâine (vineri- n.r.) ca să vorbim! Acum sunt în avion”, a spus ministrul.

Potrivit sursei citate, pentru noul post de director al CNMM ar fi vehiculat numele profesorului universitar dr. Octavian Bounegru, fost coleg al lui Puiu Hașotti, cu care ar fi „conceput” în urmă cu mai mulți ani o filială locală PNL, în Dobrogea.

Puiu Hașotti jignește un jurnalist

Embed: " />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)