MAE: Cipru reconfirmă sprijinul pentru aderarea României la Schengen

MAE: Cipru reconfirmă sprijinul pentru aderarea României la Schengen
Preşedinţiea cipriotă a Consiliului UE reconfirmă sprijinul pentru aderarea României la Schengen, potrivit Ministerului Afacerilor Externe. Confirmarea vine ca urmare a întâlnirii dintre ministrul Afacerilor...

Preşedinţiea cipriotă a Consiliului UE reconfirmă sprijinul pentru aderarea României la Schengen, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Confirmarea vine ca urmare a întâlnirii dintre ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, cu ambasadorul Republicii Cipru în România, Kalliopi Avraam.

MAE informează că în cadrul întrevederii au fost evidenţiate relaţiile bilaterale foarte bune dintre cele două ţări, bazate pe o colaborare dinamică pe multiple paliere, în special cel economic şi investiţional şi potenţate de prezenţa unei importante comunităţi româneşti în Cipru.

Cu acest prilej, a fost realizat un schimb de opinii privind principalele teme de interes de pe agenda bilaterală, europeană şi internaţională în perspectiva vizitei ministrului român al Afacerilor Externe la Nicosia, care va avea loc în 29-30 octombrie.

„A fost evidenţiată necesitatea completării cadrului juridic bilateral în vederea dinamizării, în continuare, a relaţiilor bilaterale în diverse domenii”, completează MAE.

Astfel, în contextul deţinerii de către Cipru a preşedinţiei în exerciţiu a Consiliului UE,  cele două părţi au confirmat interesul reciproc de a continua colaborarea la nivelul Uniunii Europene în dosarele de interes comun, printre care procesul de extindere al UE, politica de vecinătate, Parteneriatul estic.

În cadrul întâlnirii celor doi oficial a fost reconfirmat sprijinul preşedinţiei cipriote pentru dosarele de interes major ale României la nivel european, printre care aderarea la Schengen.

Tototadă, au fost abordate teme de actualitate de pe agenda internaţională, printre care şi perspectivele de soluţionare ale dosarului cipriot. Partea română a exprimat susţinere pentru eforturile în direcţia reunificării Ciprului, conform rezoluţiilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`