Dan Diaconescu nu va mai depune joi plângere penală împotriva Ministerului Economiei deoarece a plecat din țară

Dan Diaconescu nu va mai depune joi plângere penală împotriva Ministerului Economiei deoarece a plecat din țară

Omul de afaceri Dan Diaconescu a plecat joi din țară și, potrivit avocatului său Daniel Fenechiu, acesta se va întoarce spre seară.

Astfel, plângerile pe care le anunța Dan Diaconescu pe care urma să le depună joi la Parchetul General vor fi amânate cu cel puțin o zi. ”Mie mi-a spus că mâine dimineață merge să depună plângerile. Dacă a zis că o face, eu am toată încrederea că o va face”, a declarat avocatul realizatorului TV.

Dan Diaconescu nu are niciun fel de interdicție de a părăsi țara. El a avut o astfel de interdicție timp de doi ani, însă aceasta a fost ridicată la sfârșitul lunii.

Miercuri, OPSPI a sesizat miercuri Parchetul în privinţa săvârşirii de către Dan Diaconescu a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prin inducerea în eroare şi pentru dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al Oltchim.

Dan Diaconescu a câştigat în urmă cu aproape două săptămâni licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Contractul de preluare a acţiunilor nu a fost semnat, întrucât Dan Diaconescu, nu a prezentat OPSPI dovezi că deţine suma pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)