Traian Băsescu a trimis Acordul de sprijin pentru gazoductul Nabucco către Parlament

Traian Băsescu a trimis Acordul de sprijin pentru gazoductul Nabucco către Parlament

Președintele Traiam Băsescu a semnat decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de Sprijin al Proiectului între România şi Nabucco Gas Pipeline International GMBH şi Nabucco Gas Pipeline România S.R.L. privind sistemul de conducte Nabucco, semnat la Kayseri, la 8 iunie 2011, anunță Presidency.ro

În cadrul evenimentului din Kayseri, Turcia, organizat pe 8 iunie anul trecut, Austria, Bulgaria, Ungaria, România și Turcia au semnat acordurile de sprijin în proiectul gazoductului.

„Acordurile de sprijin al proiectului reprezintă un pas semnificativ în etapa avansată de dezvoltare a Gazoductului Nabucco. Împreună cu Acordul Interguvernamental, aceste acorduri sunt cerinţe necesare pentru finanţarea cu succes a proiectului”, a declarat atunci directorul general al Nabucco Pipeline International GmbH, Reinhard Mitschek.

Principalele elemente ale acordurilor de sprijin al proiectului sunt: anunţarea unui regim reglementat de tranzit avantajos, aflat sub incidenţa legilor energiei din UE şi Turcia; protejarea Gazoductului Nabucco faţă de potenţiale schimbări legislative discriminatorii; sprijin pentru acţiuni legislative şi administrative necesare implementării proiectului. Aceste acorduri reprezintă, de asemenea, şi angajamentul fiecărui guvern în sprijinirea proiectului, completează Mediafax.

Totodată, acordurile de sprijin al proiectului se bazează pe legislaţia actuală şi protejează proiectul Nabucco de legi noi, care ar putea avea un impact negativ, mai spun oficialii Nabucco Pipeline International GmbH. Consorţiul Nabucco Gas Pipeline International GMBH are subsidiare naţionale în Austria, România, Ungaria, Turcia şi Bulgaria. Compania de proiect este formată din OMV (Austria), MOL (Ungaria), Transgaz Mediaş (TGN), Bulgarian Energy Holding, Botas (Turcia) şi RWE (Germania). Fiecare acţionar deţine 16,67% din compania de proiect.

Proiectul Nabucco vizează creşterea securităţii energetice a Europei prin diversificarea resurselor de gaze naturale, care depind în prezent în mare măsură de importurile din Rusia. Gazoductul urmează să aducă gaze din Asia Centrală pe ruta Turcia – Bulgaria – România – Ungaria – Austria.

Consorţiul Nabucco a amânat, la începutul lunii mai 2011, începerea lucrărilor de construcţie a gazoductului cu un an, până în 2013, şi data la care ar trebui să aibă loc primele livrări de gaze naturale cu doi ani, pentru 2017. Capacitatea conductei urmează să fie de 31 miliarde metri cubi pe an, iar costurile investiţiei sunt estimate la 7,9 miliarde euro.



Urmăriți B1TV.ro și pe
`