Aeroportul Otopeni are, de la 1 octombrie, un post permanent al Jandarmeriei

Aeroportul Otopeni are, de la 1 octombrie, un post permanent al Jandarmeriei
Foto: arhivafoto.ro

Aeroportul Otopeni are, începând de luni, un post permanent al Jandarmiei Române, 31 de jandarmi fiind responsabili cu asigurarea pazei în incinta instituției, transmite Mediafax.

„MAI ia măsuri dure și serioase legate de asigurarea ordinii și disciplinei pe Aeroportul Henri Coandă, principala poarta de intrare în țară. Am reorganizat forțele pe care Ministerul Administrației și Internelor le are în așa fel încât cei care sosesc pe aeroport să se simtă în siguranță, indiferent că sunt cetățeni români sau străini”, a declarat ministrul de Interne, Mircea Dușa, prezent la inaugurare.

La postul permanent de pe Aeroportul Otopeni vor lucra 31 de jandarmi – 4 ofițeri și 28 de subofițeri, care au fost redistribuiți de la unități ale Jandarmeriei din București.

Jandarmii vor asigura patrularea în incinta aeroportului, 24 de ore din 24, supravegherea urmând să fie extinsă până la DN 1.

Mai mult, pe lângă înființarea acestui post de jandarmi, au fost suplimentate și efectivele de pe aeroport ale Poliției Transporturi.

Ministrul Dușa a mai precizat că se află în lucru o hotărâre de guvern cu un plan de măsuri foarte amplu privind securitatea aeroportuară.

„Printr-o bună repartizare a atribuțiilor și redistribuire a lucrătorilor MAI, vom asigura paza și securitatea aeroportului, și nu numai a acestuia, și în alte aeroporturi, locații cu trafic intens, precum Gara de Nord, Gara Brașov, Craiova, Cluj, Constanța”, a specificat Mircea Dușa.

Aeroportul Otopeni mai pune la dispoziția jandarmilor echipamentele necesare pentru monitorizarea incintei aeroportului, 16 camere video, sateliți, birou pentru reclamații și sesizări.

Jandarmii vor coopera cu Poliția Transporturi și Poliția de Frontieră din aeroport.

Una dintre primele măsuri de prevenire din zona aeroportului vizează sancționarea celor care practică ilegal taximetria sau desfășoară alte activități fără să respecte legislația în vigoare.

Postul permanent al Jandarmeriei a fost deschis după uciderea japonezei Yurika Masuno, care a fost abordată în incinta aeroportului de un taximetrist, pe 15 august, iar două zile mai târziu a fost găsită moartă, la marginea unei paduri din Corbeanca.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:44 - Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele montane din Alba și Sălaj. Se circulă în condiții de iarnă
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”