Doi dintre avocații omului de afacere Dan Diaconescu au explicat că negocierile de la Oltchim au fost amânate pentru moment. ”Este o pauză tehnică, în sensul că se lucrează. Se redactează documente. În privința banilor pentru salarii, așteptăm să iasă Dan Diaconescu de la ministru, va merge la bancă, programarea este făcută de vineri, se pare că discuția cu domnul ministru a influențat în sensul întârzierii”, a justificat Daniel Fenechiu, unul dintre avocații lui Diaconescu. ”O să vă arăt propunerea contractuală care e foarte departe de creaţia primului ministru. O să continuăm probabil după ce iese domnul Diaconescu de la domnul ministru. Ne apropiem de momentul în care anumite lucruri vor trebui totuşi spuse puţin mai clar şi cu documente”, a mai precizat acesta.
În ce privește termenul pentru plătirea celor 45 de milioane de euro, avocații au explicat că nu există așa ceva. ”Nu există niciun termen, ba da, până pe 14 februarie. Există o normă dispozitivă care stipulează că un contract de privatizare se poate semna în termen de 10 zile. Nu în mod obligatoriu se va semna în 10 zile. Nu există nicio obligaţie să se plătească astăzi banii. Asta este o chestie care nu ştiu cine a inventat-o. Această discuţie dă foarte bine, are sau nu are banii să plătească astăzi. Nu ne-am asumat un astfel de termen, niciodată”, a conchis Fenechiu.
Avocații lui Dan Diaconescu: Nu există nicio obligație să plătim azi banii