Cristian Diaconescu: Nu există un "Megaminister de externe al Administrației Prezidențiale", este o informație total falsă

Cristian Diaconescu: Nu există un "Megaminister de externe al Administrației Prezidențiale", este o informație total falsă

Consilierul prezindențial Cristian Diaconescu a declarat că existența unui „megaminister de Externe al Administratiei Prezidențiale”, susținută de premierul Victor Ponta, este o adevărată minciună.

„Nu există nicio structură. Diplomația publică este un exercițiu de coordonare care depășește nivelul de propagandă și de brand de țară. Nu poți înființa o instituție cu subiect și predicat și cu personalitate juridică care să se ocupe de asta. Informația este falsă de la cap la coadă”, a declarat  la Realitatea Tv Cristian Diaconescu.

Astfel, afirmația lui Victor Ponta potrivit căreia ar exista o astfel de structură este o mare minciună.

Victor Ponta a declarat că a părăsit ședința de joi a CSAT deoarece nu a acceptat ca pe ordinea de zi să fie trecute documente prin care, de exemplu, era înființat „un Megaminister de Externe al Administratiei Prezidențiale”.

„Megaministerul” ar fi urmat să funcționeze sub forma unui oficiu din structura Administratiei Prezidențiale care să coordoneze Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Europene, serviciile publice de radio și televiziune, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat pentru refacerea imaginii României în strainatate, conform premierului Victor Ponta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`