Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, le-a transmis, duminică, la Arad, tututor şefilor de organizaţii ai formaţiunii că au termen două săptămâni pentru a spori de trei ori numărul de membri, transmite Mediafax.
„Toţi şefii de organizaţii au termen ca până la 15 octombrie să sporească de trei ori numărul de membrii de acum. Sper că s-a auzit, dar nu orice fel de resursă umană, nu judecăm după cantitate, ci după calitate”, le-a transmis Ungureanu liderilor locali.
Ungureau a participat la Arad la prima întâlnire regională a partidului Forţa Civică şi lansare locală a Alianţei România Dreaptă. Liderul s-a adresat celor aproximativ 300 de membri şi simpatizanţi veniţi din regiunea de vest, printre aceştia numărându-se şi membri sau lideri arădeni ai PDL.
„Fiecare membru de partid în parte, începeţi să vorbiţi, fiţi apostolii acestui fel de a face politică. Fiţi pescuitori de oameni, dar aveţi grijă ce alegeţi, este nevoie ca FC să crească, mai ales pe seama celor care nu se duc la vot”, a spus preşedintele Forţei Civice.
Ungureanu a mai transmis ca, în general, niciun membru să nu rămână fără pagină pe Facebook.
„Tinerilor le spun să nu existe membru care să nu aibă pagină de Facebook. Dar nici membri ai organizaţiei de seniori şi, în general, niciun membru al nostru nu ar trebui să fie lipsit de un asemenea instrument de comunicare. Si eu am învăţat pe Facebook în ultimele două luni, deci poate oricine”, a spus Ungureanu.
Preşedintele Forţa Civică a adăugat că până la sfârşitul anului îşi doreşte ca partidul să devină al patrulea ca importanţă pe scena politică.
În ceea ce priveşte alegerile parlamentare, Ungureanu a afirmat că ARD va aborda atât o strategie naţională, cât şi strategii locale, în funcţie de subiectele locale de care sunt interesaţi alegătorii.
„Vă veţi face inventarul subiectelor de interes, pe ele vă construiţi mesajul”, le-a mai spus Ungureanu celor prezenţi la Arad.