Preşedintele venezuelean Hugo Chavez, aflat în funcție de 14 ani, a declarat că s-a vindecat de cancer și că va guverna cel puțin până în 2019.
Chavez va candida pe 7 octombrie pentru un nou mandat de şase ani, notează thestar.com.
„Dacă nu m-aş fi simţit în forţă, nu aş fi aici”, a declarat liderul venezuelean.
Președintele Chavez este favorit în sondaje, clasându-se în faţa fostului guvernator Henrique Capriles, principalul candidat al opoziţiei.
Hugo Chavez, în vârstă de 58 de ani, a fost operat de două ori din cauza unui cancer în zona pelviană.
„În primii ani de guvernare nu mă odihneam deloc. Însă corpul îţi aminteşte că trebuie să încetineşti”, a adăugat preşedintele reales continuu începând din 1998.
Chavez s-a declarat învingător în fața lui Capriles, pledând pentru o victorie cât mai covârşitoare. „Cel mai important este mărirea avansului pentru consolidarea Revoluţiei”, subliniază el.
Liderul socialist precizează că tara are nevoie de mai multă eficienţă politică, socială, economică. “
“Am dezvoltat educaţia, dar încă îi lipseşte calitatea”, a adăugat preşedintele-candidat. Rata analfabetismului în Venezuela a scăzut de la 9,1% în 1999 la 4,9% în 2011, potrivit datelor oficiale.
Întrebat dacă Venezuela va deveni un stat comunal, președintele Chavez a răspuns: „Puterea populară va fi concretizată în următorii ani pentru ca poporul să fie cel care îşi conduce viaţa, munca”.