Spania anunță înghețarea salariilor bugetare și noi impozite ca măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Spania anunță înghețarea salariilor bugetare și noi impozite ca măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Guvernul spaniol a aprobat, joi seară, noul plan de reduceri bugetare pentru 2013, care prevede reduceri de cheltuieli de 8,9% (aproape 4 milioane de euro), necesare pentru convingerea instituţiilor internaţionale şi...

Guvernul spaniol a aprobat, joi seară, noul plan de reduceri bugetare pentru 2013, care prevede reduceri de cheltuieli de 8,9% (aproape 4 milioane de euro), necesare pentru convingerea instituţiilor internaţionale şi investitorilor că ţara îşi respectă angajamentele privind ţintele de deficit, informează El Pais.

Printre cele mai importante măsuri sunt  tăierea cu 12% a cheltuielilor la nivelul ministerelor, înghețarea salariilor în sectorul bugetar, pentru al treilea an consecutiv, folosirea a 3,06 miliarde de euro din fondul de rezervă pentru pensii cu scopul de a plăti pensiile, un nou program Rabla, un impozit de 20% pentru câștigurile la loterie de peste 2.500 de euro sau o nouă autoritate care să monitorizeze finanțele.

Planul prevede o creștere a fondului de pensii cu 4% în 2013 și o creștere a pensiilor cu 1%.

Estimările sunt ca deficitul să scadă cu 0,77% din PIB în 2013. Tăierile prevăzute ar trebui să aducă 0,56% din PIB la bugetul de stat.

În plus, guvernul vrea să introducă 43 de legi noi pentru reformarea sistemului economic.

Măsurile anunțate joi ar putea duce la noi proteste de stradă după două zile agitate la Madrid.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`