Volkswagen Golf VII GTI concept – primele imagini și detalii oficiale (FOTO)

Foto: Worldcarfans.com

Acestea sunt primele imagini oficiale cu noul Volkswagen Golf VII GTI, care este programat să apară pe piață în primăvară, deși inițial se preconiza că va fi disponibil în toamna lui 2013. Este deocamdată un concept care va fi prezentat la Paris, dar potrivit celor de la Autobild.de citați de Worldcarfans.com, modelul de serie va fi aproape identic.

Hot hatch-ul este propulsat de un TFSI de 2.0 litri care dezvoltă 220 CP/ 164 kW, iar Volkswagen va oferi și un pachet de performanță care va mări puterea motorului la 230 CP / 171 kW. Cuplul maxim oferit de acest propulsor este de 350 Nm, iar consumul de combustitbil este estimat la 6,6 litri / 100 km.

Golf VII GTI are nevoie de doar 6,6 secunde pentru a atinge viteza de 100 km/h, iar cea maximă este de 246 km/h sau 250 km/h pentru varianta de top.

În privința design-ului, conceptul GTI are grila radiatorului marcată de o linie roșie, specifică modelelor GTI, plus evacuări duble cromate și stopuri LED. Față de versiunea standard, Golf VII GTI este mai jos cu 15 mm, dispune de etriere roșii și jante de 17 sau 18 inch.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`