Victor Ponta: Domnul Vulpescu să vorbească mai puțin și să explice mai clar ce se întâmplă cu Oltchim, altfel va fi înlocuit

Victor Ponta: Domnul Vulpescu să vorbească mai puțin și să explice mai clar ce se întâmplă cu Oltchim, altfel va fi înlocuit

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în cadrul ședinței de guvern, că Executivul se pregătește ca luni să acționeze în cazul privatizării Oltchim, în funcție de decizia pe care o va lua ministerul Econimiei.

Dacă va fi cazul, luni după amiază se semnează contractul de strategie pentru administrarea specială, plata salariilor și repornirea activității combinatului, dacă licitația va eșua. De asemenea, vom pregăti tot ceea ce înseamnă pregătirea pentru o nouă privatizare, mult mai bine gândit decât cel pe care l-am preluat din mers” a spus Victor Ponta.

Premierul i-a transmis ministrului Economiei Daniel Chițoiu să se ocupe special de acest caz, iar şefului OPSPI, Remus Vulpescu i-a sugerat să fie mult mai explicit.

Domnul Vulplescu să facă bine să explice foarte  clar, să vorbească mai puțin și să explice mai mult, dacă poate, dacă nu, gasim un alt șef la OPSPI, care poate să explice mai clar” a spus Victor Ponta în cadrul ședinței de guvern.

Premierul a mai precizat că un alt subiect discutat în cadrul ședinței de guvern îl reprezintă fondurile europene și finalizarea bugetului pentru 2014-2012.

Declaraţiile preşedintelui Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu, privind privatizarea Oltchim au ajuns să-l deranjeze chiar şi pe Victor Ponta. Premierul „i-a tăiat-o”, marţi, şefului OPSPI, într-o conferinţă de presă, unde i-a rugat pe ziarişti să-i adreseze întrebări doar lui, nu şi lui Vulpescu.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Victor Ponta îl critică pe Remus Vulpescu

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:47 - Marcel Ciolacu: Funcționarul public a devenit similar cu cornul abundenței, raiul oricărui angajat. Deseori nu te angajezi la stat decât dacă ai o pilă, fix ca în comunism. Trebuie să stopăm această situație! (VIDEO)
17:35 - Marcel Ciolacu, la votul de învestire: Noul Guvern, un semnal puternic pentru investitori, partenerii externi și economia românească / Al doilea obiectiv major este organizarea rapidă a alegerilor prezidențiale (VIDEO)
17:31 - Cum să nu ajungem la Urgență de sărbători cu indigestie. Sfaturile nutriționistului: „Odată cu bucuria Crăciunului, trebuie să rămânem vigilenți”
17:16 - Alexandru Rafila, avizat favorabil pentru Ministerul Sănătății: Investițiile în spitale continuă într-un ritm accelerat / Ne preocupă dezvoltarea unui pachet de asigurări de sănătate care să includă și asigurările private (VIDEO)
17:16 - Newsweek: 6 zgomote „ciudate” care se aud la centrala termică. Cum identifici cauzele și cum le rezolvi rapid
17:11 - Programul de Crăciun și de Revelion al băncilor. Când nu vor funcționa instituțiile financiare
17:00 - Emil Hurezeanu, după ce a primit aviz favorabil pentru MAE: Este lumea revenirii la suveranitatea limitată, la războiul de agresiune / Nu sunt neapărat adeptul alinierilor cu orice preț și al practicii pilotului automat (VIDEO)
16:51 - Incendiu în Dâmbovița. O cisternă cu GPL a luat foc după ce a fost implicată într-un accident rutier cu o altă cisternă și un autoturism (VIDEO)
16:43 - Daniel Breaz: Indexările de pensii ar trebui să fie făcute. Pensionarilor trebuie să le dăm ceea ce s-a promis / Trebuie să ne gândim cum creștem PIB (VIDEO)
16:40 - Marina Voica, la 88 de ani, va sărbători Crăciunul cu preparate tradiționale aduse în dar de vecinii din Breaza: „Eu nu prea gătesc”