Victor Ponta: Dan Diaconescu nu are niciun leu și nici nu intenționează să salveze Oltchimul

Victor Ponta: Dan Diaconescu nu are niciun leu și nici nu intenționează să salveze Oltchimul
Foto: mediafax.ro

Primul ministru Victor Ponta a declarat luni, la sfârșitul ședinței PSD, că Dan Diaconescu nu are banii necesari pentru cumpărarea acțiunilor Oltchim, urmând ca o nouă privatizare să fie reluată anul viitor.

„Dan Diaconescu nu are niciun leu pentru a cumpăra acțiunile Oltchim. Diaconescu nu are nici cea mai mică intenție de a salva Oltchimul” a declarat Victor Ponta.

„Intenția noastră era de a pune la dispoziţia parchetului toate datele pentru cei care au fraudat şi au adus Oltchimul în această situaţie. Videanu şi cu toţi ceilalţi vor trebui să răspundă” a declarat premierul.

Premierul a declarat că guvernul are obligaţia de a reporni o procedură de prizatizare, care va avea loc, cel mai probabil la începutul lui 2013.

„După ce se epuizează cât mai rapid procedurile şi constatăm că aşa-zisul câştigător nu a avut nici banii, nici intenţia de a deveni acţionar şi de a se comporta ca proprietar majoritar la Oltchim, împreună cu Ministerul Economiei vom aproba în Guvern măsurile prin care combinatul să intre într-o procedură specială prin care să repornim activitatea, să salvăm locurile de muncă şi în cel mai scurt timp să găsim un investitor serios O să verificăm ce anume putea fi făcut altfel. L-am primit, şi ceea ce cred că toţi ştiam, că nu are niciun leu pentru a salva combinatul se confirmă. Există răspunderea civilă şi penală. Nu eu o voi stabili ci o vor stabili instituţiile statului” a adăugat premierul.

Întrebat dacă a discutat cu FMI o derogare pentru reluarea privatizării Oltchim peste şase luni, Victor Ponta a răspuns că Fondul a transmis că a fost foarte important de dat semnalul de voinţă politică pentru a face privatizarea. „Cei de la FMI ne-au spus foarte clar că era important de dat semnalul de voinţă politică pentru că, până acum, în ultimii ani au fost minţiţi de fiecare dată. Problema Oltchimului nu a a părut în vara asta. Problema Oltchimului care este în pierdere şi primeşte mereu bani de la stat este din 2007, prima dată, dar în 2009 s-a accentuat”, a spus Ponta, întrebat dacă a discutat cu FMI despre amânarea privatizării Oltchim pentru începutul anului 2013, solicitând o derogare în acest sens.

Victor Ponta, după ședința PSD

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_23850').select();" id="embed_text_23850" />
 
Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:55 - Andreea Mantea, mărturisiri emoționante înainte de Crăciun. Cum va petrece anul acesta alături de fiul ei, David
17:47 - Marcel Ciolacu: Funcționarul public a devenit similar cu cornul abundenței, raiul oricărui angajat. Deseori nu te angajezi la stat decât dacă ai o pilă, fix ca în comunism. Trebuie să stopăm această situație! (VIDEO)
17:35 - Marcel Ciolacu, la votul de învestire: Noul Guvern, un semnal puternic pentru investitori, partenerii externi și economia românească / Al doilea obiectiv major este organizarea rapidă a alegerilor prezidențiale (VIDEO)
17:31 - Cum să nu ajungem la Urgență de sărbători cu indigestie. Sfaturile nutriționistului: „Odată cu bucuria Crăciunului, trebuie să rămânem vigilenți”
17:16 - Alexandru Rafila, avizat favorabil pentru Ministerul Sănătății: Investițiile în spitale continuă într-un ritm accelerat / Ne preocupă dezvoltarea unui pachet de asigurări de sănătate care să includă și asigurările private (VIDEO)
17:16 - Newsweek: 6 zgomote „ciudate” care se aud la centrala termică. Cum identifici cauzele și cum le rezolvi rapid
17:11 - Programul de Crăciun și de Revelion al băncilor. Când nu vor funcționa instituțiile financiare
17:00 - Emil Hurezeanu, după ce a primit aviz favorabil pentru MAE: Este lumea revenirii la suveranitatea limitată, la războiul de agresiune / Nu sunt neapărat adeptul alinierilor cu orice preț și al practicii pilotului automat (VIDEO)
16:51 - Incendiu în Dâmbovița. O cisternă cu GPL a luat foc după ce a fost implicată într-un accident rutier cu o altă cisternă și un autoturism (VIDEO)
16:43 - Daniel Breaz: Indexările de pensii ar trebui să fie făcute. Pensionarilor trebuie să le dăm ceea ce s-a promis / Trebuie să ne gândim cum creștem PIB (VIDEO)