Liviu Dragnea ar putea să candideze la alegerile parlamentare. Anunţul a venit chiar de la baronul de Teleorman. Un lucru convenabil ce i-ar acorda imunitate parlamentară, în condițiile în care, în momentul de faţă Dragnea este anchetat pentru mai multe fapte, printre ele că a dus minori şi deţinuţi la vot pentru referendum.
„Sunt din ce în ce mai multi colegi, recunosc că și cetățeni, care în ultima perioadă mi-au trimis semnale să mă gândesc dacă nu cumva e bine să merg în Parlament, motivațiile sunt diferite și diverse”, a explicat Liviu Dragnea.
Unul dintre motive ar putea fi imunitatea de care beneficiază un parlamentar, în contextul în care, Liviu Dragnea, secretar general al Partidului Social Democrat şi preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman este cercetat penal în dosarul fraudelor de la referendum. Social Democratul susține însă altceva.
„Au zis ei că simt nevoia ca eu sa fiu în Parlament pentru că ei cred că dacă aș fi fost în Parlament în această vară, în această săptămână, poate aceste lucruri ar fi stat altfel. O să mă gândesc foarte serios și cu colegii mei, facem și un sondaj pe Teleorman pentru că nu e o decizie foarte ușoară”, a mai spus Dragnea.
Liviu Dragnea are răgaz până în jurul datei de 17 octombrie să se hotărască dacă va încerca să intre în Parlament. Atunci, USL va organiza un eveniment de lansare al candidaţilor.