Alianța România Dreaptă (ARD) rămâne înregistrată ca alianţă electorală pentru alegerile parlamentare, după ce instanţa supremă a respins, joi, cererea Asociaţiei România Dreaptă de anulare a deciziei Biroului Electoral Central de înregistrare a alianţei, cât şi contestaţia reprezentanţilor PNŢCD Mihai Grigoriu şi Radu Rizescu, informează Mediafax.
Biroul Electoral Central a admis, luni, protocolul de constituire a alianţelor electorale Alianţa România Dreaptă, formată din Partidul Democrat Liberal (PDL), Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) şi Forţa Civică.
Decizia BEC a fost contestată la instanţa supremă de către Asociaţia România Dreaptă, condusă de avocatul Gheorghe Piperea, care a cerut anularea hotărârii BEC, pe motiv că numele asociației sale este uzurpat de denumirea unei alianţe politice
Decizia a fost contestată și de membrii PNȚCD Mihai Grigoriu şi Radu Rizescu, sub motivul că Aurelian Pavelescu, semnatar al protocolului ARD din partea PNŢCD, nu este preşedinte al formaţiunii. Instanţa supremă a respins joi cererea formulată de Mihai Grigoriu şi Radu Rizescu, decizia fiind irevocabilă.