Victor Ponta: Barroso m-a chemat la Bruxelles. Nu a fost vorba să merg împreună cu Traian Băsescu

Victor Ponta: Barroso m-a chemat la Bruxelles. Nu a fost vorba să merg împreună cu Traian Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat marți seară, în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt” de pe B1 TV că întâlnirea cu președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barosso a avut loc la cererea liderului UE.

„”Preşedintele Băsescu a solicitat această întâlnire, după care preşedintele Barroso, absolut normal, m-a informat şi am stabilit că, pentru a exista acel echilibru de care cred că avem cu toţii nevoie, este bine să se vadă şi cu mine la Bruxelles. Nu a existat niciodată o discuţie să mergem împreună la Bruxelles. A fost preşedintele Băsescu, care a avut iniţiativa, după care preşedintele Barroso, pentru ideea de echilibru şi pentru că, în realitate, Comisia lucrează în special cu Guvernul, a dorit să aibă această întâlnire. Mie mi s-a părut o iniţiativă foarte bună, motiv pentru care imediat am spus da” a spus Victor Ponta.

Premierul a declarat că a aflat despre vizita președintelui la Bruxelles printr-o informare de la Comisia Europeană, dar și în urma unei conversații telefonice cu Traian Băsescu.

„De la Comisia Europeană am aflat că Traian Băsescu a cerut această întâlnire. Traian Băsescu mi-a dat un telefon și mi-a zis puțin din ce a vorbit cu Barroso”  a adăugat premierul.

Referitor la obiectele de discuție ale liderilor politici cu președintele CE, președintele a abordat în special problema MCV, iar Victor Ponta a discutat mai ales despre acțiunile guvernului.

„Fiecare a avut un alt obiect de discuție cu Jose Manuel Barroso. Am considerat că, cu cât ne suprapunem mai puțin, cu atât avem mai puține motive de conflict” a mai spus Victor Ponta.

Victor Ponta, despre vizita de la Bruxelles

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:16 - Alexandru Rafila, avizat favorabil pentru Ministerul Sănătății: Investițiile în spitale continuă într-un ritm accelerat / Ne preocupă dezvoltarea unui pachet de asigurări de sănătate care să includă și asigurările private (VIDEO)
17:16 - Newsweek: 6 zgomote „ciudate” care se aud la centrala termică. Cum identifici cauzele și cum le rezolvi rapid
17:11 - Programul de Crăciun și de Revelion al băncilor. Când nu vor funcționa instituțiile financiare
17:00 - Emil Hurezeanu, după ce a primit aviz favorabil pentru MAE: Este lumea revenirii la suveranitatea limitată, la războiul de agresiune / Nu sunt neapărat adeptul alinierilor cu orice preț și al practicii pilotului automat (VIDEO)
16:51 - Incendiu în Dâmbovița. O cisternă cu GPL a luat foc după ce a fost implicată într-un accident rutier cu o altă cisternă și un autoturism (VIDEO)
16:43 - Daniel Breaz: Indexările de pensii ar trebui să fie făcute. Pensionarilor trebuie să le dăm ceea ce s-a promis / Trebuie să ne gândim cum creștem PIB (VIDEO)
16:40 - Marina Voica, la 88 de ani, va sărbători Crăciunul cu preparate tradiționale aduse în dar de vecinii din Breaza: „Eu nu prea gătesc”
16:27 - Dezastru ecologic după răsturnarea petrolierelor rusești în Marea Neagră. Peste 12 delfini și sute de păsări au murit
16:20 - Alexandru Muraru: Premieră absolută în istoria Parlamentului – un condamnat definitiv și un urmărit penal, propuși de partidele extremiste AUR și SOS pentru președinția celor două camere
16:09 - Elvira Deatcu, dezvăluiri surprinzătoare! De ce frumusețea i-a fost o piedică în carieră: „Nu e plăcut s-auzi: „Ești prea arătoasă pentru acest rol””