Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat în timpul discuției cu premierul român Victor Ponta, că este foarte important ca numirea procurorului general şi a şefului DNA să fie derulată „corect şi transparent” pentru ca România să poată atinge obiectivele MCV, transmite Mediafax.
„Preşedintele Barroso a subliniat importanţa continuării eforturilor pentru atingerea obiectivelor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Va fi deosebit de important ca nominalizările cheie pentru funcţiile de procuror general şi procuror-şef al DNA să fie derulate într-un mod corect şi transparent”, se arată în comunicatul emis de Comisia Europeană.
Președintele CE i-a mai transmis lui Victor Ponta că atât înainte, cât și după alegeri, Guvernul român trebuie să evite să instaleze miniștri asupra cărora există decizii clare privind integritatea.
Potrivit comunicatului, lui Victor Ponta i s-au transmis aceleași îngrijorări formulate și către președintele Traian Băsescu, și anume, „necesitatea ca România să îndepărteze toate dubiile privind angajamentul său în privinţa respectării statului de drept, independenţei justiţiei şi deciziilor constituţionale”.
Jose Manuel Barroso declara că „toate forţele politice din România, atât de la guvernare, cât şi din opoziţie, trebuie să acţioneze cu responsabilitate şi rezervă şi să se concentreze foarte ferm asupra necesităţii urgente de a reface stabilitatea politică şi instituţională”.
„Aceasta va fi importantă în special în privinţa campaniei pentru alegerile parlamentare din această toamnă”, se precizează în comunicatul Comisiei Europene. Barroso a insistat şi pe importanţa promovării de către România a valorilor europene, a valorilor justiţiei şi libertăţilor şi a tuturor principiilor unei adevărate societăţi pluraliste.
În comunicatul CE se mai arată că va fi adoptat până la sfârşitul acestui an un nou raport în cadrul MCV, prin care să se stabilească dacă toate îngrijorările care au fost exprimate au fost rezolvate, iar echilibrele democratice au fost reinstaurate.