USL a încheiat negocierile pentru alegerile parlamentare: PSD obține mai multe colegii decât PNL

USL a încheiat negocierile pentru alegerile parlamentare: PSD obține mai multe colegii decât PNL
Foto: inpolitics.ro
În urma negocierilor purtate în Delta Dunării, la Murighiol, s-a stabilit numărul colegiilor ce revin partidelor care compun USL.  Alianţa PSD – UNPR a reușit să obţină mai multe colegii decât Alianţa de Centru-Dreapta (PNL-PC), deşi în Protocolul Uniunii este prevăzut principiul parităţii, informează Gandul.

Alianţa de Centru Stânga, compusă din PSD şi UNPR va nominaliza candidaţi în 246 de colegii din ţară, în timp ce Alianţei de Centru Dreapta i-au revenit 206 colegii.

Liderul USL Victor Ponta a declarat, sâmbătă, în urma semnării pactului de la Murighiol, că USL a demonstrat încă o dată că rațiunea și bunul simț au avut întâietate și că USL poate trece testul solidarității de fiecare dată.

Asta este soarta noastră, am trecut cu bine testul solidarităţii în USL. În România exista o tradiţie negativă a alianţelor, putem fi parteneri oneşti şi putem câştiga tot prin această alianţă. Am avut candidaţi comuni la locale şi am câştigat alegerile, avem un Guvern comun, avem candidaţi comuni la parlamentare, gata cu negocierile„, a declarat Victor Ponta.

Liderul USL, Victor Ponta a mai spus că de luni fiecare se întoarce la treburile sale, unii la executiv, alții la campania electorală.

De luni ne întoarcem la zona executivă, iar restul colegilor la campania electorală. Vrem să schimbăm regimul Traian Băsescu, vrem să guvernăm pentru cel puţin patru ani, vrem să arătmă că putem guverna mai mult de șapte luni. Vrem să punem România pe o direcţie bună. Nu am avut niciun vot împotrivă. Absolut toată lumea de luni se pune la treabă„.
 

Tratatul de la Murighiol
Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`