Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, luni, solicitarea de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre, a anunțat vicepreşedintele Comisiei, Florin Iordache (PSD).
Decizia a fost luată cu 15 voturi „împotrivă” şi 2 voturi „pentru”.Hotărârea Comisiei juridice va fi prezentată marţi plenului Camerei.
Laszlo Borbely a fost acuzat de procurori i în 2011 de trafic de influenţă şi fals în declaraţii, iar dosarul acestuia a fost retrimis Comisiei Juridice în mai.
Victor Paul Dobre este urmărit penal în dosarul referendumului, după ce fostul ministru al Administraţiei a înaintat Curţii Constituţionale o adresă în care preciza că MAI nu-şi asumă numărul de alegători transmis anterior. Solicitarea Parchetului se află la Parlament de trei săptămâni.