Politică - 22 dec, 15:04
Mai mulţi lideri ai USL, printre care copreşedinţii Uniunii, Crin Antonescu şi Victor Ponta, s-au reunit, luni după-amiază, în biroul preşedintelui Senatului, informează Agerpres.
Antonescu a precizat la începutul ședinței că discuțiile vizează desemnarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare, dar şi proiectele legislative aflate în curs.
La discuţii au mai participat, printre alţii, preşedintele PC, Daniel Constantin, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, ministrul liberal Daniel Chiţoiu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.