“Dumneavoastră până acum, cel puţin în politică, nu aţi avut modele pentru că nici Margaret Thatcher nu a fost un model, nici Angela Merkel nu este un model, nicidecum. Nici fostul premier al Turciei nu vă poate fi model, nicidecum”, a spus ministrul Culturii, Puiu Hașotti.
Ministrul Culturii a lansat acest atac fără să se gândească o secundă că discursul său poate jigni liderii Uniunii Europene. Mai mult, Haşotti a avertizat că discursul său are o perspectiva culturală.
„Nu ştiu dacă vă voi supăra sau nu, dar voi vorbi mai mult dintr-o perspectivă să-i spunem culturală şi aşa Andrei Pleşu m-a făcut tembel intelectual, poate voi încerca să-l contrazic”, a declarat Hașotti.
Ministrul Culturii i-a oferit o cutie cu baclavale preşedintei organizaţiei femeilor liberale, Lucia Varga, sperând ca astfel să îşi „îndulcească prezenţa” la eveniment şi să se treacă mai uşor peste micile supărări pe care le-ar putea provoca discursul său.