Claudiu Năsui: Dacă vrem să vină mai multă lume în piața muncii, să nu mai plece românii în alte țări, trebuie să reducem povara fiscală. Noi propunem reducerea impozitării muncii (VIDEO)

Claudiu Năsui: Dacă vrem să vină mai multă lume în piața muncii, să nu mai plece românii în alte țări, trebuie să reducem povara fiscală. Noi propunem reducerea impozitării muncii (VIDEO)
Foto: Claudiu Năsui / Facebook

Claudiu Năsui, ministrul USR-PLUS al Economiei, a declarat vineri, pentru B1 TV, că o soluție pentru deficitul de forță de muncă din sectorul HoReCa, și nu numai, și pentru ca românii să nu mai muncească la negru este reducerea poverii fiscale pe muncă, mai ales în cazul salariilor mici. USR-PLUS a propus zero taxe pe salariul minim, măsură inclusă în programul de guvernare.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Claudiu Năsui, despre lipsa angajaților și impozitarea muncii

Întrebat în legătură cu deficitul de forță de muncă mai ales din industria HoReCa, ministrul Economiei a răspuns: „E o problemă asupra căreia am atras atenția încă de dinaintea pandemiei, când aveam deficit de forță de muncă. Și în campania electorală am vorbit. Am avut un mic moment de acalmie când au mai venit românii în țară, dar, odată cu reluarea activității, s-au dus înapoi în alte țări. Iată că avem această penurie, această lipsă de forță de muncă ce e tratabilă într-un singur mod: când salariile nete sunt mai bune. De aceea, noi (USR-PLUS) am susținut și susținem și o idee inclusă în programul de guvernare, o măsură de reducere a impozitării muncii. Dacă vrem să vină mai multă lume în piața muncii, să nu mai plece românii în alte țări, să nu mai stea în inactivitate, să nu stea la negru, trebuie să reducem povara fiscală, să facem munca mai bine plătită”.

„Niciun sector în lume nu e ferit de riscuri. Dacă vine un val foarte mare de îmbolnăviri, va trebui să luăm măsuri pentru sănătatea publică, așa cum a luat Guvernul anul trecut. Nu sunt fan al acestor măsuri, dar au fost justificate. Dacă vrem să atragem forță de muncă, trebuie să mărim salariile. Asta se poate face fără o presiune suplimentară pe angajatori, reducănd din povara fiscală pe muncă, mai ales pe munca pe salariile mici”, a insistat ministrul Claudiu Năsui, într-o intervenție pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`