Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a atras atenția, vineri, asupra pericolului apariției unor noi variante de coronavirus. Acest lucru este o certitudine, a punctat el, în condițiile în care tot mai multe state relaxează restricțiile și măsurile de prevenție, astfel încât crește mobilitatea populației. Cu cât se circulă mai mult, cu atât se răspândește virusul mai ușor și cresc șansele ca acesta să sufere mutații.
„Mai multă răspândire înseamnă noi variante. E de așteptat să apară noi variante de coronavirus, pentru că asta fac virusurile: se transformă. Dar noi putem împiedica răspândirea acestor variante prin măsuri de prevenție adecvate”, a explicat directorul OMS.
Acesta a precizat apoi că varianta Delta (indiană) de SARS-CoV-2 este cea mai contagioasă, fiind identificată până acum în cel puțin 85 de țări. Ghebreyesus a mai spus că vulnerabile sunt mai ales persoanele nevaccinate.
Până acum, la nivel mondial au fost vaccinate complet aproximativ 782 de milioane de persoane.