Bacău: Un copil de 2 ani a căzut de la balcon, iar mama s-a aruncat după el

Bacău: Un copil de 2 ani a căzut de la balcon, iar mama s-a aruncat după el
Foto: Inquam Photos / Liviu Chirica

Un copil de aproape 2 ani din județul Bacău a ajuns în stare gravă la spital, după ce a căzut de la etajul 2. Disperată să-l salveze, mama sa sărit după el.

Copil în stare gravă după ce a căzut de la etaj

Totul s-a întâmplat în localitatea băcăuană Podu Turcului.

„Într-un moment de neatenţie, copilul a căzut de la balconul locuinţei sale pe acoperişul unei clădiri învecinate, iar mama s-a aruncat după el să îl salveze. La caz a fost alocat un echipaj B2 cu asistent medical din substaţia Bârlad. Copilul prezenta un traumatism cranio-cerebral cu alterarea stării de cunoştinţă, iar mama un traumatism de gleznă”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu, citat de Digi24.

Copilul a fost preluat cu un elicopter SMURD și dus la Iași. Mama sa a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Judeţean Bacău.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`