Wimbledon revine! Turneul de Grand Slam care se va desfășura pe iarbăeste programat pentru perioada 28 iunie – 11 iulie. Mai multe jucătoare românce au confirmat deja prezența în competiție. Printre acestea, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Mihaela Buzărnescu.
Sorana Cîrstea (45 WTA), care a făcut o figură frumoasă la Roland Garros, va juca în runda inaugurală împotriva britanicei Samantha Murray Sharan (226 WTA), venită din calificări. Va fi primul duel dintre cele două sportive.
Ana Bogdan (92 WTA) va avea o misiune complicată. În prima rundă a picat cu Anastasia Pavlyuchenkova (19 WTA), finalistă la Roland Garros. Va fi al doilea meci dintre cele două. În primul s-a impus rusoaica, cu scorul de 6-0, 6-1.
Mihaela Buzărnescu (161 WTA), jucătoarea care a cunoscut în ultima vreme un puternic declin în ierarhia mondială, o va avea adversară pe Venus Williams (112 WTA). O sinugură dată s-au mai întâlnit, în 2019, la Australian Open. Atunci, americanca a reușit victoria. La Roland Garros 2021, Buzărnescu a fost eliminată de către Serena Williams, sora lui Venus.
Patricia Țig (62 WTA) va avea o adversară complicată, pe Daria Kasatkina (34 WTA). Un meci au mai disputat cele două sportive. În 2016, românca s-a impus în trei seturi.
Pentru Irina Begu (79 WTA) și Monica Niculescu (193WTA), continuă suspansul. Prima jucătoare se va duela cu o sportivă venită din calificări, iar cea de-a doua, împotriva lui Kristie Ahn (118 WTA).