La o zi după ce bărbatul în vârstă de 30 de ani, care a atacat cu o crosă de golf mașina unui alt participant la trafic, a fost reținut, și femeia care a scos maceta a fost ridicată de Poliție, pentru a da explicații.
Cercetările în cazul desprins parcă din Vestul sălbatic, cu accente comice, de Cascadorii Râsului, se desfășoară la Secția 7 de Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Tânăra care a ieșit din mașină pentru „a ajuta” șoferul BMW-ului, pentru intimidarea bărbatului din Dacia Logan, este o tânără din 22 de ani. Ea a amenințat un participant la trafic cu maceta și a lovit mașina cu piciorul.
Celălalt agresor are 30 de ani și a fost reținut marți, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Tânăra în vârstă de 22 de ani este iubita șoferului BMW-ului. Ea recunoaște că este o femeie agresivă, prin intermediul postărilor din social media.
Persoana vătămată este un bărbat în vârstă de 35 de ani. El a fost audiat, iar inițial, nu a vrut să depună plângere penală. În cele din urmă, a depus plângerea luni, potrivit unui comunicat al Poliției.Violențele au avut loc pe Șoseaua Colentina, în jurul orei 21:00.