Succes bifat de către Cristi Chivu. A fost promovat în cariera de antrenor

Succes bifat de către Cristi Chivu. A fost promovat în cariera de antrenor

Cristi Chivu a primit o veste excelentă. Fostul fundaș al echipei naționale a României și campion în Italia, cu Inter, a fost promovat în noua funcție, cea de antrenor al echipei Primavera, informează Sport.ro.

Inter Primavera este a doua echipă a celebrului club italian, „pepiniera” de jucătoritineri. De-a lungul timpului, numeprecum Mario Balotelli, Diego Milito, Leonardo Bonucci, Matias Vecino, Juan Jesus, Mateo Kovaccic șiMarko Arnautovic au făcut pasul în fotbalul mare, de la Inter Primavera.

Până de curând, Cristi Chivu a fost antrenor la echipa U18 a clubului din Milano. Ca fotbalist, fostul fundaș a fost crescut la Ajax Amsterdam, cea mai bună școală de fotbaliști din lume.

Cristi Chivu, jucător de referință pentru istoria Inter Milano

În vârstă de 40 de ani, Chivu a câștigat trofeul UEFA Champions League în anul 2010. De asemenea, în vitrină mai are și trei campionate cucerite în Serie A, tot cu Inter, în 2008, 2009 și 2010 și trei cupe ale Italiei la milanezi, în 2007, 2010 și 2011. Cu Ajax a fost campion în 2002, club la care a reușit să câștige și Cupa, în același an.

Chivu a ajuns la Ajax în 1999, de la FC U Craiova. În 2003 a plecat la Roma, iar în 2007 la Inter, club la care și-a încheiat cariera în anul 2014, la 34 de ani.

Pentru echipa națională, Chivu a bifat 75 de selecții.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`