Sebastian Ghiță: Am fost amenințat cu moartea de Sorin Ovidiu Vântu

Sebastian Ghiță: Am fost amenințat cu moartea de Sorin Ovidiu Vântu

Sebastian Ghiță, managerul Realitatea TV, a declarat că a fost „șantajat și amenințat cu moartea de către Sorin Ovidiu Vântu și Ion Ilie”, care au încercat șă obțină de la el „peste două milioane de euro pe an, timp de cinci ani, fără acte, ca taxă de liniște”, anunță Mediafax.

“Pentru corecta informare a publicului” a declarat acesta, că este necesar să fie făcute precizări privitoare la situația conflictuală în care a fost implicat în ultimele zile.

„Am fost șantajat și amenințat cu moartea de către Sorin Ovidiu Vântu și Ion Ilie. Aceștia au încercat să obțină de la mine peste două milioane de euro pe an, timp de cinci ani, fără acte, ca taxă de liniște. Nu am luat în nici un moment în calcul varianta acceptării șantajului și am acționat în consecință”, declară Sebastian Ghiţă.

Potrivit declarației acestuia, „Sorin Ovidiu Vântu se luptă acum cu justiția, nu cu mine”.

„Procurorii au realizat flagrantul în care se luau primii bani. Vântu mi-a propus mereu să anunț că suntem un tandem. Că lucrăm împreună. L-am refuzat constant, fără ieșiri publice, încercând să protejez postul Realitatea de un scandal cu domnul Vântu”, mai spune Sebastian Ghiţă.

Ghiță a adăugat că se teme pentru siguranța sa și a cerut agenți de pază acasă, ca urmare a amenințărilor.

„Am depus plângere pentru că mă tem de ce se mi se poate întâmpla. Nu cred că se poate vorbi de metafore, de ironii, de glume, de parabole, atunci când cineva te amenință direct cu moartea și acționează în acest sens. Cred că trebuie să luam în serios această chestiune, a siguranței fizice în mediul de afaceri, dacă nu vrem să deplasam centrul sistemului nostru de valori către estul frontierelor României”, explică  Sebastian Ghiţă.

Despre implicarea instituțiilor statului, acesta susținut că a apelat la acestea pentru a nu deveni prin tăcere “complicele”  lui Vântu.

„Orice cetățean de bună credință ar trebui să procedeze la fel. Doar în acest mod pot fi oprite astfel de practici”, spune Ghiță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`