Statele membre NATO au decis, în cadrul summitului de luni, să adopte un nou concept strategic, prin care să-și adapteze reacția la provocările următorului deceniu. Aliații au reconfirmat că un atac împotriva unuia dintre ei va fi considerat un atac împotriva tuturor, aşa cum prevede Articolul 5, și au stabilit că acesta se referă și la amenințările legate de războiul hibrid. În comunicatul final, membrii alianței nord-atlantice fac referire la acțiunile agresive ale Rusiei, dar și la „influenţa crescândă şi politicile internaţionale ale Chinei”.
Caracteristicile amenințărilor hibride sunt incluse în definițiile elaborate atât la nivelul NATO (NATO Capstone Concept for the Military Contribution to Countering Hybrid Threats), cât și la nivelul Uniunii Europene (EU Joint Framework to Counter Hybrid Threats).
Conflictul hibrid este definit drept o interacțiune dinamică între elemente de hard power (consolidarea forțelor militare, dispunerea de forțe și capabilități militare în zone de conflict, finanțarea unor mișcări separatiste, activități de destabilizare și subminare a securității unui stat sau regiuni) și soft power (menținerea unei dependențe economice sau energetice, aplicarea de sancțiuni economice, derularea unor campanii de propagandă, dezinformare și influențare, derulare de atacuri cibernetice, etc.), explică intelligence.sri.ro.
În documentul adoptat la finalul summitului NATO de la Bruxelles este precizat că aliații promit să se apere în fața „ameninţărilor cibernetice şi hibride, amenințărilor asimetrice, inclusiv în fața campaniilor de dezinformare, utilizării rău intenţionate a tehnologiilor emergente şi a tehnologiilor perturbatoare tot mai sofisticate”.
Comunicatul se referă în mod deosebit la cazurile de război hibrid, față de care „Consiliul ar putea decide să invoce articolul 5 din Tratatul de la Washington, ca în cazul unui atac armat”. E un mesaj ferm adresat Rusiei și Chinei că atacurile cibernetice, dezinformarea sau acțiuni ostile pe teritoriul NATO vor putea fi tratate drept acte de agresiune la care aliații vor răspunde pe principiul „toți pentru unul și unul pentru toți”.
Războiul hibrid cuprinde o arie vastă de acțiuni ostile în care forța militară reprezintă doar o mică parte a unei strategii flexibile, cu obiective pe termen lung, fiind completată de metode politice, economice și informaționale.
De exemplu, Rusia a început cu ani în urmă să se implice în problemele interne ale Ucrainei. Și a folost inclusiv atacurile cibernetice. În 2010, de exemplu, un malware cunoscut sub numele de Snake a afectat zeci de sisteme diplomatice și guvernamentale, devenind un instrument de spionaj care a oferit persoanelor din spate acces la secretele Kievului.
De asemenea, Rusia a folosit gazoductele drept instrument de presiune asupra liderilor politici ucraineni. În paralel, ea a aprovizionat separatiștii rebeli din estul Ucrainei cu un arsenal vast de armament greu. Iar o componentă esențială a războiului hibrid e și campania de dezinformare. Toate acestea au culminat, în 2014, cu ocuparea ilegală a peninsulei Crimeea.
Rusia nu e principalul exponent al războiului hibrid. China, la rândul ei, folosește aceeași tactică în Marea Chinei de Sud. Iar în Orientul Mijlociu, Iranul a investit sume enorme în dezvoltarea de capacității de atac cibernetic. În plus, dispune de enorme resurse energetice, iar mass-media e controlată ferm.
Totodată, modul în care și-au desfășurat operațiunile Armata Republicană Irlandeză, Hezbollah, Al-Qaida și Statul Islamic conțin elemente ale războiului hibrid.