Șeful Gărzii de mediu, Octavian Berceanu, după ce a fost dat afară din curtea unei societăți, în timpul unui control: „Mă interesa instalația care scotea foarte mult fum. Suspiciunile mele s-au confirmat”

Șeful Gărzii de mediu, Octavian Berceanu, după ce a fost dat afară din curtea unei societăți, în timpul unui control: Mă interesa instalația care scotea foarte mult fum. Suspiciunile mele s-au confirmat”
Foto: facebook.com/OctavianBerceanuUSR

Șeful Gărzii de mediu, Octavian Berceanu, a oferit detalii pentru B1 TV despre incidentul apărut în timpul verificărilor la o societate din Slatina. Acesta a fost dat afară din curtea unei societăți unde intrase din greșeală pentru a verifica o altă societate, gard în gard cu prima, în care s-ar fi aflat instalații care degajau fum greu:

„Nu a fost un control, mergând dinspre București, spre Mehedinți, am văzut undeva în spate la Alro Slatina, la platforma industrială, un coș care degaja un fum destul de intens. Imediat m-am deplasat în acea zonă pentru că sunt și șef al Gărzii de Mediu și atunci mă autosesizez, am mers în locația respectivă și când am ajuns acolo am, observat un al doilea coș de gunoi care fumega abundent la o înălțime mult mai mică, drept pentru care m-am dus să văd care este instalația care scoate acel fum și cine este proprietarul ca să chem colegii de la Garda de Mediu Județeană pentru a face un control.

În momentul în care am ajuns în locația respectivă am găsit un remat cu ușile deschise și m-am identificat, am arătat legitimația de serviciu și persoana de acolo care nu are nicio calitate cu firma respectivă, nu este nici angajat, nici acționar, a început să înjure, să vorbească urât, să ne spună cum își bate joc de instituțiile statului, cum dă de pământ și arată ce poate face din instituțiile statului și din ce clanuri face parte”, a declarat Octavian Berceanu.

Acesta a precizat că suspiciunile sale au fost confirmate, la locațiile verificate fiind depistate probleme tehnice:

„A fost foarte agresiv, am chemat 112, nu mă suna rematul respectiv, mă interesa instalația care scotea foarte mult fum, proprietarul era în curtea respectivă, a deschis poarta, ne-a explicat despre ce e vorba. Era o topitorie de aluminiu. Au venit foarte repede polițiștii și colegii de la garda de mediu și au început un control și pe această topitorie și pe instalația mare din locația respectivă. Suspiciunile mele s-au confirmat în ambele cazuri, ambele prezentau defecțiuni și probleme tehnice”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)