Comisia Europeană a anunțat că va continua să monitorizeze evoluţia situaţiei din România, prin intermediul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției, până la îndeplinirea obiectivelor.
Marți, executivul comunitar a adoptat un nou raport în contextul angajamentelor asumate prin MCV, informează HotNews. Comisia remarcă un impuls reînnoit reformei în Justiție, dar așteaptă ca autoritățile române să transpună angajamentele asumate în măsuri concrete.
Raportul evalueză progresele înregistrate pentru îndeplinirea celor 12 recomandări din ianuarie 2017 și a celor opt recomandări suplimentare din noiembrie 2018.
Comisia Europeană subliniază, într-un comunicat, faptul că îndeplinirea tuturor recomandărilor e esențială pentru procesul de reformă și pentru ca România să iasă de sub acest mecanism.
„De la ultimul raport MCV din 2019 se înregistrează o tendință pozitivă, astfel cum arată parametrii obiectivelor de referință ale MCV. Comisia salută faptul că, în 2021, s-a dat un impuls reînnoit reformei și remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019. Ca urmare a acestui fapt, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește toate recomandările din cadrul MCV care nu fuseseră încă puse în aplicare, iar multe dintre acestea sunt aproape de a fi îndeplinite dacă progresele rămân constante. Comisia așteaptă cu interes ca autoritățile române să transpună acest angajament în măsuri concrete, legislative și de altă natură”, a transmis Comisia Europeană, potrivit HotNews.
Aceasta precizează apoi că „va continua să monitorizeze îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV până la îndeplinirea obiectivelor de referință”.
„Comisia are convingerea că România poate îndeplini obiectivele de referință ale MCV dacă aceasta menține evoluția pozitivă actuală și dacă adoptă și pune în aplicare cu hotărâre reformele angajate. Comisia este pregătită să sprijine autoritățile române în acest sens”, se mai arată în comunicat.