Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat miercuri, în emisiunea „Ultimul cuvânt”, difuzată de B1 TV, problemele financiare ivite la Metrorex odată cu rectificare bugetară. Astfel, jurnalistul a declarat că Victor Ponta nu a oferit o explicație credibilă cu privire la acest lucru.
„Explicatia lui Ponta, ca de obicei șmecherească. Nu am înțeles ce a vrut să spună. Era vorba de o linie care mergea în Drumul Taberei, și era o chestiune vitală. El a spus că mergea și în Pantelimon. Avem primul semn al lucrului de care ne tememeam cel mai mult, anume că odată cu venirea domnilor de la USL la guvernare, se înmormântează orice efort de minim de dezvoltare a României și se vor duce banii pe tot felul de prostii ale prezentului”, a declarat Cristoiu.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern că trecerea Metrorex din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a primăriei Capitalei este un lucru firesc, însă finanţarea va veni, în continuare, şi din partea Guvernului.
„Guvernul va continua să finanţeze pentru că nu poate primăria să suporte toate costurile. De exemplu, tronsonul care duce în Drumul Taberei costă circa 600 milioane de euro. Peste tot metroul aparţine municipalităţii. Avantajul este că acei bani care vin de la buget vor putea fi completaţi cu cei de la municipalitate. Municipalitatea trebuie să stabilească priorităţile cu banii veniţi de la bucureşteni şi nu ministerul Transporturilor“, a declarat Victor Ponta.
Bugetul Metrorex pentru investiții a fost redus la rectificarea bugetară, astfel că lucrările la tronsonul Drumul Taberei-Universitate vor fi sistate sau amânate temporar (Detalii AICI).