Klaus Iohannis a vorbit sâmbătă, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului Înconjurător, despre urgențele pe care le are România din cauza deșeurilor aruncate le întâmplare.
„Națiunile Unite vor lansa Deceniul 2021-2030 pentru refacerea ecosistemelor, urmând să fie propusă o Alianță Globală pentru Refacerea Ecosistemelor. Este o temă importantă pentru România și am încredere că țara noastră se va alătura în următorul deceniu efortului de restaurare a ecosistemelor.
Ecosistemele furnizează servicii esențiale pentru viața oamenilor și au un rol critic în combaterea schimbărilor climatice și protejarea biodiversității. Timp de prea multă vreme însă le-am exploatat și am contribuit la distrugerea lor. La nivel global, dispar, într-un ritm alarmant, păduri, recife de corali, specii de plante, insecte și animale. Unele dintre aceste pierderi sunt ireversibile. Dacă nu oprim acum aceste fenomene, vom lăsa o planetă mult mai săracă pentru generațiile viitoare.
Sunt necesare, așadar, măsuri imediate, la nivel național și internațional. Mediul înconjurător trebuie tratat cu respect, admirație și apreciere pentru ce ne oferă. Dacă generațiile trecute au considerat că sunt îndreptățite să exploateze discreționar natura, noi putem fi generația care ajută natura să se însănătoșească” a transmis președintele României, potrivit presidency.ro.
„Responsabilitatea este a noastră, a tuturor. La nivel individual, trebuie să schimbăm modul în care consumăm și să ne comportăm zi de zi reducând impactul pe care acțiunile noastre îl au asupra mediului înconjurător. Companiile trebuie să adopte modele de business „verzi”, iar fermierii și producătorii mijloace de producție mai sustenabile. Guvernul, la rândul său, are obligația de a investi în protejarea și refacerea ecosistemelor, iar școala de a pregăti viitori adulți activi, responsabili cu mediul înconjurător și implicați în acțiuni pentru binele Planetei”, a transmis șeful statului.
„Avem o țară foarte frumoasă, dar în nenumărate locuri plină de deșeuri. Ecosistemele din România sunt sub presiune mare din cauza deșeurilor pe care le găsim mult prea des în natură. Sunt ambalaje lăsate în parcuri, pet-uri aruncate în șanțuri în drum spre stațiunile montane, materiale de construcție lăsate pe câmpuri, piese de mobilier abandonate la margine de drumuri. Autoritățile trebuie să pună la dispoziție sisteme și insule de colectare selectivă a deșeurilor ușor accesibile cetățenilor, iar cetățenii să conștientizeze cât de important este să facă efortul de a preda deșeurile în locurile amenajate. De asemenea, autoritățile trebuie să rezolve rapid situația gropilor neconforme și ilegale de gunoi și să creeze un cadru legislativ și infrastructural pentru a capta deșeurile în economia circulară”, a mai spus Iohannis.
„Să acceptăm rolul fundamental pe care îl joacă ecosistemele în viața noastră și să ne raportăm cu mai multă grijă la mediul înconjurător!
Să protejăm natura, să aruncăm deșeurile doar în spațiile destinate colectării, să optăm, ori de câte ori avem oportunitatea, pentru mobilitatea nepoluantă, să facem orașele în care locuim mai verzi! Împreună putem fi generația care protejează și reface ecosistemele”, a mai afirmat președintele.