Primul tronson din Autostrada A7, care leagă Moldova de București, a fost lansat la licitație, potrivit anunțului publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, scrie G4media.
Contractul presupune execuția lucrărilor pentru Autostrada Ploiești – Buzău, în lungime de 63,25 km, și are o valoare maximă de 5 miliarde de lei, potrivit sursei citate.
Autostrada A7 Ploiești– Buzău, împărțită în trei loturi:
Termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 4 august, ora 15.00.
„A7 este coloana vertebrală a Moldovei. 320 km de la Pașcani până la autostrada A3 București-Ploiești (Dumbrava), trecând pe lângă Bacău, Adjud, Focșani și Buzău. A7 este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră propus în PNRR. Ne propunem ca până la sfârșitul verii să scoatem la licitație sectorul Buzău-Focșani, iar până la sfârșitul anului Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani”, a declarat Cătălin Drulă în luna mai.