Drobeta Turnu Severin: Incendiu puternic la acoperișul unui bloc. Mai multe persoane au fost evacuate

Drobeta Turnu Severin: Incendiu puternic la acoperișul unui bloc. Mai multe persoane au fost evacuate
Foto: emaramures.ro

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, într-un bloc din Drobeta Turnu Severin, acoperișul acestuia fiind cuprins de flăcări. Locatarii imobilului au fost evacuați de pompieri, astfel că, din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Potrivit Mediafax, Blocul se află în zona Serpentina Roşiori şi a fost construit de Primărie în urmă cu un an şi jumătate. În acesta au fost mutate mai multe familii de romi care locuiau în centrul Drobetei Turnu Severin.

În continuare pompierii intervin cu cinci autospeciale cu apă şi spumă, flăcările manifestându-se pe toată suprafaţa acoperişului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare