Două segmente ale unor bulevarde din sectorul 6 al Capitalei ar putea fi redenumite

Două segmente ale unor bulevarde din sectorul 6 al Capitalei ar putea fi redenumite

O parte din Bulevardul Vasile Milea ar urma să primească numele disedentei Doina Cornea, potrivit unui proiect al Consiliului General al Capitalei. Este vorba de segmentul cuprins întreintersecţia cu Splaiul Independenţei și intersecţia cu Bulevardul Iuliu Maniu, potrivit agerpres.ro.

În plus, bucata cuprinsă întreintersecţia cu Bulevardul Iuliu Maniu și intersecţia cu Bulevardul Drumul Taberei, ar urma să poarte numele generalului Paul Teodorescu.
Potrivit unui alt proiect de pe ordinea de zi, denumirea de Piaţa Ion Raţiu ar urma să fie atribuită spaţiului public situat la intersecţia străzilor Ion Brezoianu cu strada George Vraca şi cu strada Matei Millo.

Consilierul municipal Cătălin Deaconescu, iniţiator al proiectului, a transmiscăschimbarea reprezintă o reparaţie morală pentru cei care s-au opus regimului comunist şi au avut de suferit pentru această atitudine.

Generalul Paul Teodorescua ocupat între anii 1935 şi 1940 funcţii importante în stat, precum cele de comandant al Academiei Militare, subsecretar de stat, secretar de stat sau ministru al Aerului şi Marinei. După 1945, regimul comunist l-a deposedat de bunurile sale şi l-a obligat la zece ani de muncă silnică la Canal.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`