Românii pot intra în Bulgaria fără test PCR, adeverință de vaccinare sau dovada că au trecut prin infecția COVID-19

Românii pot intra în Bulgaria fără test PCR, adeverință de vaccinare sau dovada că au trecut prin infecția COVID-19

Autoritățile bulgare au schimbat regulile privind circulația românilor la frontieră. Astfel, cetățenii români vor putea să intre în Bulgaria fără să prezinte un test PCR sau antigen COVID negetiv, un certificat de vaccinare sau un document care să ateste că au trecut prin boală.

Noile măsuri sunt valabile pentru toate punctele de trecere a frontierei cu țara vecină, conform unui ordin emis de ministrul bulgar al Sănătăţii, Stoicio Kaţarov, scrie BTA.

Pe de altă parte, aceste documente rămân obligatorii pentru românii care călătoresc în alte state. De exemplu Ministerul Afacerilor Externe a informatcă autoritățile germaneau modificat condițiile de intrare pe teritoriul Republicii FederaleGermaniaîn contextul pandemiei de COVID-19.

Astfel, în contextul eliminării României din categoria „zonelor de risc”, începând cu data de 2 iunie a.c., persoanele care călătoresc din România pe cale aerianăpot intra pe teritoriul german cu condiția prezentării unuia dintre următoarele documente:

· un document care atestărezultatul negativ al testăriipentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.Sunt acceptate testele tip PCR (a căror valabilitate să nu depășească 72 de ore) și cele antigen (valabilitate de maximum 48 de ore), efectuate în conformitate cu criteriile stabilite de Institutul Robert Koch. Aceste dovezi pot fi prezentate pe hârtie sau în format electronic și trebuie să fie redactate într-una din limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă;

· un document care atestăefectuarea schemei complete a vaccinării împotriva COVID-19. Dovada vaccinăriipoate fi utilizată numai dacă au trecut cel puțin 14 zile de la administrarea rapeluluisau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică), a unuivaccin dintre cele omologate la nivelul UE;

· un document care atestăinfectarea cu virusul SARS-COV-2. Dovada infectării anterioare cu virusul SARS-CoV-2 și, implicit, a vindecării se bazează pe o testare de laborator care a fost efectuată cu cel puțin 28 de zile înainte, dar nu mai mult de 6 luni.Este admisă și prezentarea cumulativă a dovezii unei infectări anterioare cu virusul SARS-CoV-2, împreună cu cea a vaccinării cu cel puțin o doză a unui vaccin omologat la nivelul UE.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Directorul INSCOP: Încrederea românilor în Rusia se află la minim absolut, în timp ce atitudinea pro europeană s-a întărit
23:43 - Andrew Tate, acuzat de viol și trafic de persoane în România, și-a făcut partid în Marea Britanie: „Voi fi premier”
23:13 - Crin Antonescu: „Sunt similitudini înfiorătoare între discursul lui Hitler și al lui Georgescu”
23:08 - Șase tineri din Vâlcea, cu vârste între 16 și 23 de ani, au fost reținuți pentru furt. Prejudiciul estimat este de 12.000 de euro
22:50 - Claudiu Târziu: Anularea alegerilor, o lovitură de stat. Ne-am trezit cu o continuare a unei guvernări incapabile, ticăloase și corupte / Suntem într-un soi de dictatură la începutul ei, pe care AUR o respinge (VIDEO)
22:43 - Locul la doar câteva ore de București care a atras milioane de turiști în 2024. Poate fi vizitat atât vara, cât și iarna
22:15 - Tanczos Barna: Instituțiile care vor fi comasate, care își vor reduce cheltuielile pot genera plecări naturale de angajați. Ei își pot găsi cu siguranță loc de muncă în privat (VIDEO)
22:13 - Congresul SUA l-a validat pe Donald Trump în funcția de președinte. Când va începe noul mandat
21:58 - Irineu Darău (USR): Atunci când vorbim de alegeri, trebuie să ne gândim ce face bine democrației și ce își dorește poporul. Nu se mai poate ca în 2025 să asistăm la aceeași comedie (VIDEO)
21:52 - Oncologii din România susțin inițiativa SUA. Produsul care ar putea avea etichetă de avertizare, ca țigările