Campanie de vaccinare cu probleme în Republica Moldova. Câți cetățeni au primit serul anti-COVID-19

Campanie de vaccinare cu probleme în Republica Moldova. Câți cetățeni au primit serul anti-COVID-19
foto: Facebook @ Maia Sandu

Campania de vaccinare anti-COVID-19 se desfășoară cu sincope în Republica Moldova. Până în prezent, puțin peste 300.000 de persoane au primit serul, adică aproximativ 7% din populație, informează Moldpres.

La nivelul Republicii Moldova, de la debutul campaniei de vaccinare, adică din luna martie, peste 250.000 de persoane au primit prima doză, iar peste 40.000 au făcut și rapelul. La nivelul personalului medical, 75% s-au vaccinat.

Până la momentul de față, în Republica Moldova au ajuns peste 880.000 de doze ser anti-COVID, iar peste 70% au fost repartizate în teritoriu. La finalul săptămânii trecute, Moldova a recepționat peste 100.000 de doze Pfizer.

România, implicată activ în sprijinirea Republicii Moldova, în contextul crizei COVID

În ultimele luni, România s-a implicat activ în sprijinirea Republicii Moldova în contextul crizei COVID-19. Guvernul de la București a donat pentru cel de la Chișinău echipamente de protecție, aparatură și vaccinuri. De asemenea, mai mulți medici români au fost în statul vecin pentru a salva vieți, oameni infectați cu SARS-COV-2.

În martie, România a donat 50.000 de doze de vaccin Republicii Moldova.În februarie, Guvernul României a trimis o primă tranşă de 21.600 de doze de vaccin către Republica Moldova. În total, Moldova va primi 200.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Directorul INSCOP: Încrederea românilor în Rusia se află la minim absolut, în timp ce atitudinea pro europeană s-a întărit
23:43 - Andrew Tate, acuzat de viol și trafic de persoane în România, și-a făcut partid în Marea Britanie: „Voi fi premier”
23:13 - Crin Antonescu: „Sunt similitudini înfiorătoare între discursul lui Hitler și al lui Georgescu”
23:08 - Șase tineri din Vâlcea, cu vârste între 16 și 23 de ani, au fost reținuți pentru furt. Prejudiciul estimat este de 12.000 de euro
22:50 - Claudiu Târziu: Anularea alegerilor, o lovitură de stat. Ne-am trezit cu o continuare a unei guvernări incapabile, ticăloase și corupte / Suntem într-un soi de dictatură la începutul ei, pe care AUR o respinge (VIDEO)
22:43 - Locul la doar câteva ore de București care a atras milioane de turiști în 2024. Poate fi vizitat atât vara, cât și iarna
22:15 - Tanczos Barna: Instituțiile care vor fi comasate, care își vor reduce cheltuielile pot genera plecări naturale de angajați. Ei își pot găsi cu siguranță loc de muncă în privat (VIDEO)
22:13 - Congresul SUA l-a validat pe Donald Trump în funcția de președinte. Când va începe noul mandat
21:58 - Irineu Darău (USR): Atunci când vorbim de alegeri, trebuie să ne gândim ce face bine democrației și ce își dorește poporul. Nu se mai poate ca în 2025 să asistăm la aceeași comedie (VIDEO)
21:52 - Oncologii din România susțin inițiativa SUA. Produsul care ar putea avea etichetă de avertizare, ca țigările