Cristian Pomohaci, fostul preot cercetat pentru pedofilie și condamnat pentru evaziune fiscală, se află în centrul unui nou scandal. Mai mulți credincioși l-au acuzat că poartă ilegal straiele preoțești, deși a fost caterisit în anul 2017.
Controversatul personaj ignoră deciziile de la nivelul BOR și continuă să joace rolul de preot. Apare în spații publice îmbrăcat cu sutana și se autodenunță în social media. Mai mult, chiar continuă să țină slujbe, ilegal. În aceste condiții, Cristian Pomohaci riscă să fie condamnat la 1-5 ani de închisoare.
Art. 258 din Codul Penal menționează următoarele:
„(1) Folosirea fără drept a unei calități oficiale care implică exercițiul autorității de stat, însoțită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta funcționarului public care continuă să exercite o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) au fost săvârșite de o persoană care poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorități publice, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani”.
Cristian Pomohaci a devenit cunoscut la nivel național după ce în 2017, mai mulți tineri, care nu se cunoșteau între ei, au depus mărturii și plângeri împotriva preotului.
Polițiștii și procurorii de la ICCJ au audiat zeci de martori, au făcut percheziții și au strâns mai multe probe în dosarul penal în care fostul preot era suspectat de racolare de minori în scopuri sexuale și de act sexual cu minori.
În spațiul public au apărut înregistrări și stenograme cu propunerile indecente ale lui Pomohacipe care le făcea copiilor- de sex masculin. Presupusele victime îl acuză pe fostul preot că obișnuia să plătească copiii pentru a accepta să întrețină relații intime. Alteori, îi manipula suficient de bine astfel încât nu mai era nevoie de bani, susțin persoanele care ar fi fost abuzate.
Printre probele ridicate de polițiști și procurori se numără filme pornografice gay, pe care Pomohaci obișnuia să le urmărească.
Dosarul a fost închis în decembrie 2018, printr-o ordonanță de clasare, din cauza prescripției răspunderii penale.
Fostul preot și actual cântăreț de muzică populară, are o avere impresionantă. Informațiile au fost scoase la rampă după ce au început cercetările cu privire la faptele de pedofilie pe care le-ar fi săvârșit în urmă cu mai mulți ani.
La acea vreme, ar fi deținut 40 de proprietăți. Dintre acestea, 25 de apartamente în Cluj Napoca, Sibiu, Baia Mare, Târgu Mureș și mai multe terenuri.
În cele din urmă, procurorii Parchetului General au descoperit că preotul deținea 11 apartamente pe care le închiria și pentru care nu a plătit impozit la stat.
Cristian Pomohaci a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare. Și-a recunoscut faptele cu privire la evaziune și a achitat integral prejudiciul, iar Biserica Ortodoxă Română l-a răspopit din 2017, când au apărut înregistrările în care făcea avansuri minorilor.