Autostrada A0 București – harta și stadiul lucrărilor în acest moment

Autostrada A0 București - harta și stadiul lucrărilor în acest moment
foto: Pixabay

AutostradaA0 este în esență un inel menit să ocolească Bucureștiul și va avea o lungime de aproximativ 100 de kilometri. În 15 februarie 2021 a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pe lotul 1 către câștigătorul licitației, un antreprenor turc, iar Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a declarat miercuri că în anul 2024 s-ar putea circula pe întregul inel sudic.

Harta Autostrăzii A0 București


sursă foto: captură hartă CNAIR

În ce stadiu sunt lucrările la Autostrada A0 și când ar trebui să fie gata

În februarie 2021, ministrul Transporturilor și reprezentanții Companiei de drumuri îmânau ordinul de începere a lucrărilor pe lotul 1 al A0 (Sud) către antreprenorul turc Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ș.Valoarea contractului este de peste 830 de milioane de lei, fără TVA, iar durata contractului prevede 30 de luni pentru perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni pentru perioada de garanție, lucrările având ca termen de finalizare prima jumătate a anului 2023.

„Știm foarte bine ce importanță au cele două inele de autostradă pentru noi, românii. Le urăm colegilor noștri din Republica Turcia mult succes. Ne dorim ca lucrările să fie de cea mai bună calitate, ca proiectul să fie livrat la timp și ca pe teren să existe mobilizare generală, astfel încât, până la finalul anului 2022, să dăm în circulație cea mai mare parte a celor două loturi, urmând ca restul să fie livrat în 2023, conform contractului. Am încredere în acest parteneriat și vă ofer sprijinul nostru”, declara Cătălin Drulă.

Tot atunci, ministrul Transporturilor inspecta și lucrările aflate deja în desfășurare pe lotul 2 al A0, acolo unde același constructor turc este mobilizat pe teren, de anul trecut. Cătălin Drulă susținea că se așteaptă la un avans consistent în 2021, în condițiile în care exproprierile au fost finalizate în decembrie 2020.

Ministrul a precizat, miercuri, că lotul 2 este început anul trecut, iar lotul 1 a primit autorizație abia în februarie. Astfel, susține el, semi-inelul sudic va fi complet în 2023, iar în 2024 se va putea circula pe întregul inel.

„Lotul 2 (al Autostrăzii A0, n.r.) este început anul trecut. Lotul 1 are autorizaţie doar din februarie. Principala problemă este accesul la sursele de materiale, acele balastiere. Sunt nişte avize care încă aşteaptă alte autorităţi ale statului. În rest, sunt ridicate structurile, se lucrează la picioarele de pod. Ritmul la care trebuie să ajungă şantierul trebuie să crească. Nu avem o problemă acum, dar ar putea deveni o problemă dacă nu creşte. Din discuţiile pe care le-am avut cu constructorul şi din experienţa mea, principalul factor limitator este accesul la aceste surse de materiale. Sperăm să se rezolve în zile, poate maximum săptămâni, şi să crească ritmul pe aceste şantiere. Dumnealor şi-a asumat un termen de livrare pentru o parte din Lotul 2 la sfârşitul anului viitor. Important e să punem seminţele şi să culegem roadele la finalul anului viitor. Se va putea circula complet pe Lotul 2, la finele anului 2020. Lotul 1 a început abia acum două luni. În 2023, semi-inelul sudic va fi complet, iar în 2024 pe întregul inel”, a afirmat Cătălin Drulă, citat de Agerpres.

În august 2020, într-un răspuns pentru B1.RO, reprezentanții CNAIR ofereau mai multe detalii despre finalizarea noii centuri și explicau că A0 este împărțită în mai multe loturi.

Segmentul NORD va avea o lungime de 52 de kilometri și va curpinde patru loturi:

  • Lotul 1 (17,5 kilometri lungime);
  • Lotul 2 (19 kilometri);
  • Lotul 3 (8,6 kilometri);
  • Lotul 4 (4,47 kilometri). .

Segmentul SUD este structurat în trei loturi:

  • Lotul 1 (Glina-Vidra, 16,93 kilometri);
  • Lotul 2 (Vidra-Bragadiru, 17kilometri);
  • Lotul 3 (Bragadiru-Joița, 17,5 kilometri).
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:41 - România ia cel mai scump împrumut din ultimul an și jumătate. Până de curând cele mai mari dobânzi le avea Ungaria
12:21 - Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)
10:21 - A început votul în diaspora pentru alegerile parlamentare. Zecii de mii de români au votat deja
00:03 - Volodimir Zelenski susține că războiul poate înceta dacă Ucraina intră în NATO, deocamdată fără teritoriile ocupate
23:59 - Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un locuitor din Oradea a fost sancționat pentru că a depășit numărul
23:59 - De luni, curierii poștali vor începe distribuirea pensiilor. Ce creștere vor înregistra veniturile seniorilor din ianuarie 2025