Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă: S-ar putea renunţa la obligativitatea purtării măştii în spaţiile deschise neaglomerate

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă: S-ar putea renunţa la obligativitatea purtării măştii în spaţiile deschise neaglomerate

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, pentruEuropa FM, că Guvernul ar urma să propună renunţarea la obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile deschise neaglomerate.

“Purtarea măştii în spaţiile deschise neaglomerate este un aspect, o situaţie în care riscul de transmitere este redus şi probabil aceasta va fi una dintre primele măsuri de relaxare care vor fi propuse de Guvern.

Spaţiul deschis înseamnă în aer liber, probabil va fi mai greu de definit neaglomerat, dar poate că am recomanda mai multă precauţie şi purtarea măştii în care se desfăşoară evenimente cu mulţi spectatori, acolo nu mai putem vorbi de a merge relaxaţi şi de a renunţa la mască, la evenimentele sportive, acolo clarsau în staţiile de autobuz, dacă sunt aglomerate”, a precizat ministrul.

Ioana Mihăilă a ţinut să precizeze că, deşi ne aflăm pe panta descendentă a valului 3, nu înseamnă că am scăpat de pandemie.

“Această scădere a incidenţei trebuie să o simţim şi noi în mod direct, trebuie să permitem cât mai multor copii să meargă la şcoală, trebuie să începem să mergem fără mască în anumite spaţii deschise şi încet încet poate că vom reuşi să atingem şi alte măsuri de relaxare. Acum, în perioada aceasta în care suntem pe pantă descendentă şi presiunea pe secţiile de terapie intensivă începe să scadă, putem să ne gândim să renunţăm la acele măsuri restrictive care afectează populaţia tânără”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Directorul INSCOP: Încrederea românilor în Rusia se află la minim absolut, în timp ce atitudinea pro europeană s-a întărit
23:43 - Andrew Tate, acuzat de viol și trafic de persoane în România, și-a făcut partid în Marea Britanie: „Voi fi premier”
23:13 - Crin Antonescu: „Sunt similitudini înfiorătoare între discursul lui Hitler și al lui Georgescu”
23:08 - Șase tineri din Vâlcea, cu vârste între 16 și 23 de ani, au fost reținuți pentru furt. Prejudiciul estimat este de 12.000 de euro
22:50 - Claudiu Târziu: Anularea alegerilor, o lovitură de stat. Ne-am trezit cu o continuare a unei guvernări incapabile, ticăloase și corupte / Suntem într-un soi de dictatură la începutul ei, pe care AUR o respinge (VIDEO)
22:43 - Locul la doar câteva ore de București care a atras milioane de turiști în 2024. Poate fi vizitat atât vara, cât și iarna
22:15 - Tanczos Barna: Instituțiile care vor fi comasate, care își vor reduce cheltuielile pot genera plecări naturale de angajați. Ei își pot găsi cu siguranță loc de muncă în privat (VIDEO)
22:13 - Congresul SUA l-a validat pe Donald Trump în funcția de președinte. Când va începe noul mandat
21:58 - Irineu Darău (USR): Atunci când vorbim de alegeri, trebuie să ne gândim ce face bine democrației și ce își dorește poporul. Nu se mai poate ca în 2025 să asistăm la aceeași comedie (VIDEO)
21:52 - Oncologii din România susțin inițiativa SUA. Produsul care ar putea avea etichetă de avertizare, ca țigările