Ludovic Orban, liderul PNL și președintele Camerei Deputaților, a participat miercuri la festivitățile legate de aniversarea a 73 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Dinamo București. „Știu că aici s-au născut adevărați performeri, oameni care au reușit să iasă pe primul loc în competiții europene, mondiale și că merită aprecierea, respectul nostru și recunoștința noastră”, a declarat liberalul.
„Am ţinut să fiu prezent, astăzi, la aniversarea a 73 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Dinamo București, pentru că ştiu că aici s-au născut adevăraţi performeri, oameni care au reuşit să iasă pe primul loc în competiţii europene, mondiale şi că merită aprecierea, respectul nostru şi recunoştinţa noastră”, a scris Ludovic Orban, miercuri, pe Facebook.
Fostul premier a explicat că „trăim într-o lume în care tehnicile evoluează”, iar „progresele științifice generează un impact și asupra competițiilor în diferite sporturi”.
„Autorităţile trebuie să privească cu mult mai multă deschidere nevoia sportului românesc de a obţine resurse, de a mobiliza resurse, nu neapărat resurse publice, dar de a genera sisteme prin care să poată mobiliza resurse pentru a putea susţine activitatea, în primul rând, la firul ierbii şi apoi activitatea instituţiilor, a cluburilor care asigură performanţa în competiţiile europene și mondiale”, a mai afirmat Ludovic Orban.
Președintele PNL a conchis prin a spune că dorește Clubului Dinamo „să se dezvolte în continuare, să facă față competiției naționale și, mai ales, competiției pe plan global!”.
Am ţinut să fiu prezent, astăzi, la aniversarea a 73 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Dinamo București, pentru…
Publicată de Ludovic Orban peMiercuri, 12 mai 2021