Dinamoviștii primesc o veste mare de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Statul român a câștigat procesul cu fostul acționar, Nicolae Badea, iar din punct de vedere juridic nu mai există piedici care să stea în calea construirii unui nou complex sportiv în Ștefan cel Mare, unde se află în prezent, stadionul „Câinilor”.
„Aşa cum ştiţi, blocajul a existat în realizarea unui complex sportiv la Dinamo, în pachetul mare cu celelalte stadioane, Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf, şi a fost generat de aceste litigii în instanţă. În luna aprilie am primit din partea Curţii de Apel o comunicare definitivă şi irevocabilă, că nu mai avem nici un fel de oprelişte în ceea ce priveşte construirea unui complex sportiv aici din punct de vedere al litigiilor juridice.
În consecinţă, terenul pe care ne aflăm astăzi, pe actualul amplasament al stadionului, aparţine statului român şi putem să luăm în calcul construirea unui complex sportiv pe actualul amplasament. Ştiţi foarte bine că anul trecut era în discuţie construirea unui stadion nou de dimensiuni reduse pe velodrom, acum putem să analizăm cele două variante”, a declarat ministrul Lucian Bode, potrivit Agerpres.
Până la finalul anului ar urma să fie scos la licitație proiectul pentru realizarea complexului sportiv Dinamo.
„Aşteptăm să primim confirmarea din partea Companiei Naţionale de Investiţii, vor urma celelalte proceduri de obţinere a certificatului de urbanism, a studiului de comandă, de realizarea a documentaţiei de asumare şi bugetare a demolării, pentru că aici vorbim de o componentă pe care trebuie să şi-o asume Ministerul Afacerilor Interne şi Dinamo, şi costurile nu sunt deloc nesemnificative, vorbim de aproape două milioane de euro, plus-minus.
Deci după toate aceste etape odată parcurse, cu siguranţă sfârşitul anului ne va găsi în posibilitatea de a scoate la licitaţie execuţia acestui complex sportiv. Vorbesc, încă o dată, de un complex sportiv, nu de un stadion simplu, în care îşi vor găsilocul multe ramuri sportive ale acestui club de elită al României”, a mai declarat Bode.