Violențele au escaladat în Israel. Benjamin Netanyahu: Hamas a trecut o „linie roşie”, vom răspunde în forță

Violențele au escaladat în Israel. Benjamin Netanyahu: Hamas a trecut o „linie roşie”, vom răspunde în forță
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Kobi Gideon

După ce Mişcarea Hamas, dar şi alte grupuri armate palestiniene din Gaza au intensificat luni seara tirurile de rachete către sudul Israelului, apropiindu-se de Ierusalim, Benjamin Netanyahu a declarat că va urma un răspuns dur din partea statului israelian:

„Organizaţiile teroriste din Gaza au trecut o linie roşie în seara ‘Zilei Ierusalimului, lansând rachete până în zona Ierusalimului”, a spus premierul Netanyahu.

”Israelul va reacţiona cu forţă (…), oricine atacă va plăti un preţ mare. Vă spun, cetăţeni ai Israelului, conflictul actual ar putea dura ceva timp”, a adăugat el, potrivit AFP.

Situaţia din Cisiordania şi Ierusalimul de Est a fost tensionată de la începutul Ramadanului, luna sfântă de post şi rugăciune a musulmanilor. Numeroşi palestinieni sunt furioşi întrucât poliţia israeliană a restricţionat accesul în unele zone din Oraşul Vechi.

Armata israeliană și-a consolidat prezența la frontiera cu Fâșia Gaza, pe fondul tensiunilor din regiune și a ciocnirilor violente dintre poliția israeliană și protestatarii palestinieni din Ierusalim.

Totodată, armata a anunțat că suspendă timp de o zi un exercițiu militar de amploare pentru a se pregăti de eventualitatea unei escaladări. În sudulIsraelului, autoritățile le cer locuitorilor din comunitățile de la frontiera cu Fâșia Gaza să rămână în case sau în adăposturile anti-rachetă până la noi anunțuri, potrivitHaaretz.

O reacție a avut și Casa Albă, care s-a arătat îngrijorată de ciocnirile din Ierusalim și de escaladarea tensiunilor în regiune.

„Continuăm să monitorizăm îndeaproape violența dinIsrael”, a declarat Jen Psaki, secretarul de presă al Casei Albe, fiind întrebată despre deteriorarea situației în regiune. „Este ceva ce echipa noastră de securitate națională monitorizează îndeaproape”, a mai spus ea.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`