Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea în farmacii: „Este o propunere pe care o avem în vedere”

Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea în farmacii: Este o propunere pe care o avem în vedere
Foto: Guvernul României / Facebook

Valeriu Gheorghiță a declarat marți că vaccinarea în farmacii împotriva COVID-19 este o propunere pe care autoritățile o au în vedere, însă sunt multe aspecte care necesită încă să fie analizate de la legislație, la disponibilitatea farmaciilor pentru această etapă:

“Sunt foarte multe aspecte care necesită a fi organizate pentru această etapă de vaccinare. În primul rând, cu partea de reglemantare a actelor normative și ulterior cu disponibilitatea farmaciilor de a se implica în aacest demers, ținând cont că vorbim de flacoane multi doză și atunci este important să asigurăm și numărul necesar al persoanelor care se vaccinează în ziua respectivă, când se deschide un flacon.

Încă sunt discuții preliminarii, este o propunere pe care o avem în vedere și pe care o vom analiza cât se poate de riguros, încât să putem demara și această etapă la momentul potrivit. Așa cum am anunțat, prioritar va fi creșterea capacității de vaccinare în rețeaua de medicină de familie și în unitățile sanitare. În paralel se vor lua toate măsurile să pregătim și faza de vaccinare în farmacii”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`