Președintele Klaus Iohannis a discutat cu liderii europeni, în marja reuniunii informale a Consiliului European, care a avut loc pe 7 și 8 mai, la Porto, în Portugalia, despre coordonarea la nivelul UE în contextul pandemiei de coronavirus. Liderii europeni au vorbit, printre altele, despre introducerea certificatului digital, precum și despre sprijinirea unor state terțe în contextul crizei sanitare, informează Administrația Prezidențială.
Astfel, Klaus Iohannis a făcut din nou apel la îmbunătățirea coordonării la nivelul UE, punând accent pe importanța vaccinării populației, precum și pe necesitatea informării cetățenilor, ca modalitate de contracarare a campaniilor de dezinformare.
„Președintele României a reiterat apelul la consolidarea coordonării la nivelul Uniunii, arătând că imunizarea populației rămâne prioritară, context în care este importantă asigurarea necesarului de vaccinuri, eforturile Comisiei Europene în acest sens fiind pe deplin apreciate. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța unei campanii de informare publice eficiente care să contracareze acțiunile de dezinformare care riscă să sporească gradul de neîncredere în vaccinuri.
Președintele României a evidențiat importanța sprijinului acordat partenerilor estici și a celor din Balcanii de Vest, precum și statelor terțe în nevoie, un exemplu în acest sens fiind sprijinul acordat recent Indiei. În context, Președintele Klaus Iohannis a mai arătat că România continuă să acorde sprijin Republicii Moldova și Ucrainei, prin donarea de vaccinuri”, se arată în comunicatul citat.
În marja Consiliului European informal a avut loc și reuniunea informală a șefilor de stat și de guvern din statele membre UE cu India, la care a participat și premierul indian Narendra Modi, prin videoconferință.
„Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării în combaterea pandemiei de COVID-19, cu precădere în contextul în care India se confruntă cu o situație epidemiologică pe plan intern fără precedent.
Liderii europeni și Premierul indian au agreat o Declarație comună, axată în principal pe aspecte legate de combaterea pandemiei de COVID-19 şi redresarea socio-economică durabilă și digitală, o Declarație privind stabilirea unui Parteneriat pentru Conectivitate, cu obiectivul îmbunătățirii conectivității în toate dimensiunile sale, prin promovarea unor proiecte de calitate, bazate pe principiile durabilității și condițiilor echitabile, precum și o serie de angajamente de cooperare sectorială în domeniile dezvoltării durabile, securității, digital și inteligenței artificiale”, mai transmite Administrația Prezidențială.