Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Europene Răzvan Cotovelea a declarat, luni, că România nu va fi dezavantajată în următoarea perioadă financiară, 2014-2020. Astfel, țara noastră ar putea primi de la Uniunea Europeană între 40 şi 47 de miliarde de euro fonduri nerambursabile, anunță Mediafax.
Secretarul de stat a declarat că, la sfârşitul săptămânii trecute, a participat la o reuniune privind alocările de fonduri nerambursabile pentru perioada 2014-2020, cele 15 15 state participante ajungând la un punct de vedere comun.
Astfel, România ar putea să nu fie dezavantajată, decizia partenrilor în cadrul reuniunii fiind că ar urma să-i fie alocată o sumă cuprinsă între 40 și 47 miliarde de euro.
Răzvan Cotovelea a mai declarat că, la sfârşitul lunii noiembrie, va avea loc Consiliul European, pentru a se negocia bugetul UE pentru perioada menţionată în varianta finală.