Incendiu într-un bloc din Constanța: 15 persoane, printre care și trei copii, au fost evacuate, iar alte 15 au ieșit singure

Incendiu într-un bloc din Constanța: 15 persoane, printre care și trei copii, au fost evacuate, iar alte 15 au ieșit singure
Foto: Pixabay.com

Un incendiu a izbucnit, joi seară, într-un bloc din municipiul Constanța, astfel că 15 persoane, printre care se numărau și trei copii, au fost evacuate de pompieri, în timp ce alte 15 au ieșit singure.

Incendiu joi seară într-un bloc din municipiul Constanța

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi seară, la un incendiu care izbucnise la etajul întâi al unui bloc de pe bulevardul I. C. Brătianu din municipiul Constanța, transmite News.ro.

La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, două autoscări, autospeciala de transport victime multiple, două echipaje SMURD B și o ambulanță a Serviciului Județean.

Două persoane au suferit atacuri de panică, însă au refuzat transportul la spital.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:21 - Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)
10:21 - A început votul în diaspora pentru alegerile parlamentare. Zecii de mii de români au votat deja
00:03 - Volodimir Zelenski susține că războiul poate înceta dacă Ucraina intră în NATO, deocamdată fără teritoriile ocupate
23:59 - Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un locuitor din Oradea a fost sancționat pentru că a depășit numărul
23:59 - De luni, curierii poștali vor începe distribuirea pensiilor. Ce creștere vor înregistra veniturile seniorilor din ianuarie 2025
23:34 - Românii, invitați să studieze în Rusia în plin scandal cu candidatul pro-rus Călin Georgescu în prim plan