Persoanele care vor să se vaccineze, vineri, la centrul drive-thru din parcarea unui centru comercial din Deva, pot face acest lucru și dacă se prezintă acolo cu bicicleta în locul mașinii. Autoritățile din Hunedoara vor să marcheze astfel ”Vinerea Verde”, campania lansată la nivel național care are ca scop reducerea poluării provocate de automobile.
Astfel, pe 7 mai, românii sunt așteptați la centrul de vaccinare drive-thru din Deva în intervalul orar 10.00 – 19.00. Potrivit unui anunț al reprezentanților Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, între orele 13.00 – 19.00, bicicliștii vor avea prioritate la vaccinare.
De asemenea, la acest centru vor avea prioritate cei care conduc mașini electrice sau hibrid.
La centrul din parcarea mall-ului din Deva se administrează vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer.
„Dacă tot este «vinerea verde», atunci cel mai bine este să ne gândim la biciclete. Toţi cei care doresc să se vaccineze pot veni pe bicicletă la Centrul drive-thru de la Complexul Comercial Shopping City Deva şi sperăm ca participarea să fie cât mai largă. În plus, acţiunea se constituie şi ca o avanpremieră a competiţiei de ciclism Turul Municipiului Deva, ediţia a IX-a”, a declarat directorul executiv al DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, citat de Agerpres.
Centrul drive-thru din Deva a fost deschis pe 24 aprilie, aici funcționând patru fluxuri de vaccinare. Persoanele care se prezintă la acest centru nu au nevoie de programare.
Peste 100.000 de persoane au fost vaccinate anti-COVID-19 în România în ultimul interval de 24 de ore, potrivit bilanțului publicat joi seară de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Astfel, la nivel național, aproape 3,5 milioane de persoane au primit până acum serul împotriva coronavirusului, dintre care peste 2,1 milioane au fost vaccinate cu ambele doze.