Laserul de la Măgurele, exclus din proiectul paneuropean de cercetare Extreme Light Infrastructure

Laserul de la Măgurele, exclus din proiectul paneuropean de cercetare Extreme Light Infrastructure

Laserul de la Măgurele a fost exclus din consorţiul european ELI-ERIC, aprobat de Comisia Europeană pe 5 mai 2021. Comunicatul publicat de conducerea proiectului peeli-laser.euanunţă că ţara noastră se poate alătura ulterior consorţiului, însă nu precizează în ce calitate putem face asta.

În acest caz, facilităţile ELI ERIC sunt ELI-Beamlines din Dolní Břežany (Republica Cehă) şi ELI-ALPS din Szeged, Ungaria. Acestea sunt primele laboratoare ştiinţifice la scară largă construite în noi state membre UE, cu un cost de 300 de milioane de euro fiecare, în ultimii şase ani, fiind utilizate fonduri europene structurale. Deja angajează 600 de cercetători, ingineri şi personal de suport, din ţările gazdă şi din străinătate, scrie news.ro.

”Există şi o a treia facilitateELI, în Romania, în apropierea capitalei, Bucureşti. Laboratorul ELI-NP, cu activitate de pionierat în domeniul fotonicii nucleare angajează sute de cercetători şi absolvenţi. Este aşteptată să se alături celorlalte două laboratoare ELI în nou formata organizaţie internaţională”, se arată în comunicatul conducerii proiectului.

În 27 mai 2020, laserul de la Măgurele, Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), a fost inclus de Guvern pe lista instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, finanţate din fondurile Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

„Având în vedere criteriile de evaluare aplicate, s-a constatat că Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) a atins un nivel de maturitate tehnică şi funcţională, laserul fiind în parametrii proiectaţi, are un rol de suport major pentru activitatea de cercetare-dezvoltare în domenii strategice, asigurând, totodată, suportul ştiinţific, tehnic şi logistic pentru cooperări internaţionale, inclusiv în diverse programe de infrastructuri pentru cercetare la care România este parte”, precizează ministerul.

La această dată, România dispune de cea mai avansată infrastructură de cercetare din lume în domeniul laserelor de mare putere. În cadrul acesteia, au fost recepţionate şi sunt date în exploatare: clădirile speciale şi sistemul geotermal care asigură condiţiile de mediu necesare funcţionării aparaturii ştiinţifice, sistemul de lasere de mare putere cu două braţe de 10 PW, două braţe de 1 PW, două braţe de 100 TW, laboratorul de ţinte pentru interacţia laser cu materia, laboratorul optic, precum şi toate ansamblurile experimentale prevăzute de proiectele tehnice ale experimentelor, aprobate de Comitetul Ştiinţific Internaţional al ELI-NP.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)